Primăvara continuă să aducă o paletă diversă de evenimente culturale în cadrul programului TM2023, care cuprinde expoziţii, spectacole de teatru, tururi ghidate, festivaluri literare şi muzicale, concerte simfonice.
Pe simezele Muzeului Bibliei de la Centrul Reformat Noul Mileniu mai poate fi vizitată expoziţia care cuprinde peste 1.000 de exemplare prin care este promovată cartea sfântă şi unde publicul poate descoperi rolul esenţial al Bibliei în formarea civilizaţiei şi dezvoltarea culturii europene.
Vernisată în această săptămână, evenimentul expune peste 1.000 de exemplare de biblii din diferite limbi şi perioade istorice.
Expoziţia se închide vineri, la ora 18,00.
Festivalul de Literatură LitVest, organizat de Biblioteca Judeţeană Timiş ‘Sorin Titel’, aduce vineri lectura în penitenciar.
În anul în care Timişoara este Capitală Europeană a Culturii, LitVest propune întruniri periodice cu scriitori de vârf. În aprilie, protagoniştii sunt Burhan Sonmez (Turcia, Marea Britanie), Erkut Tokman (Turcia), Radu Vancu (România).
Evenimentul central este reprezentat de lectura de vineri, ora 16,00, de la Penitenciarul Timişoara. Sub genericul ‘Coduri. Bare’, manifestarea susţinută de cei trei reprezentanţi ai PEN Clubului, cea mai importantă organizaţie literară din lume, va reliefa importanţa socială, adesea neglijată sau obturată, a literaturii, într-un context internaţional în care libertatea de expresie rămâne problematică.
Vineri, de la ora 18,00, Muzeul Naţional de Artă Timişoara (MNArT) lansează invitaţia la vernisajul expoziţiei temporare ‘Timişoara – portretul unui oraş’, compusă din lucrări ale artiştilor locali contemporani şi din opere de artă aflate în patrimoniul muzeului. În cadrul evenimentului de deschidere vor avea loc două recitaluri susţinute de artiştii Operei Naţionale Române din Timişoara Caius Herea şi Narcisa Brumar şi de studenţi ai Facultăţii de Muzică şi Teatru.
Conceptul expoziţiei este parte a proiectului ‘Timişoara through the lens of artists’ şi a prins formă din dorinţa MNArT de a celebra moştenirea culturală a oraşului printr-un elogiu adus cetăţii, precum şi artiştilor care de-a lungul timpului au surprins cu ajutorul penelului, peniţei, cărbunelui, aparatului de fotografiat şi a instalaţiei lumea care îi înconjoară.
Lucrările, provenite din depozitele MNArT, aparţin artiştilor consacraţi din oraş, printre care se numără Jozsef Ferenczy, Stefan Jager, Oskar Szuhanek, Ilona Litteczy-Krausz, Catul Bogdan, Franz Ferch, Emil Lenhardt, Albert Kristoff Krausz, Ioan Isac, Marion Jilcu, Ernestin Braunecker, Ciprian Radovan, Constantin Flondor. Artiştii contemporani care au împrumutat lucrări sunt Suzana Fântânariu, Elena Minodora Tulcan, Dana Constantin, Sorin Scurtulescu, Dacian Andoni, precum şi lucrări ale artistului Peter Jecza.
Pe scena Sălii Capitol a Filarmonicii Banatul va urca vineri, de la ora 19,00, Orchestra simfonică a Filarmonicii timişorene, dirijată de David Crescenzi, care va susţine un concert simfonic al cărui solist va fi percuţionistul Doru Roman.
Concertul îi este dedicat maestrului Sabin Păutza, în anul în care marele compozitor a împlinit 80 de ani.
În program, audiţii de L. Bernstein (Uvertura la opera Candide), S. Păutza (Concertul pentru percuţie şi orchestră), L. Bernstein (Dansurile simfonice din West Side Story).
Programul Timişoara 2023 Capitală Culturală Europeană cuprinde o acţiune inedită, care se va desfăşura în perioada 1 – 7 mai, în care Grupul Ecumenic de Iniţiativă a Tinerilor din Timişoara va organiza un Festival Ecumenic de Tineret.
Festivalul ‘Ecumenical Youth-Fest’, izvorât din inimile a numeroşi tineri creştini, va avea ca motto ‘Walking all together in the light of Christ’ – ‘Păşind cu toţii, împreună, în lumina lui Cristos’ şi ca logo, simbolul XP, cunoscut drept ‘Monograma lui Isus Cristos’, un simbol creştin timpuriu, constând din primele două litere greceşti ale numelui lui Cristos.
În cadrul Festivalului Ecumenic de Tineret se derulează mai multe programe pentru copii şi tineri, dar şi pentru prezentarea CCE 2023, între care, pe 1 mai, activităţi şi jocuri pentru copii, în Parcul ‘Carmen Sylva’, prezentare despre miracolele euharistice. Pe 2 mai este programată o vizită la Sinagoga Cetate, urmată de una la Muzeul Bisericii Ortodoxe Sârbe şi o călătorie pe Bega cu vaporaşul.
Ziua de 3 mai este dedicată, între altele, vizitei oraşului cu ghid şi călătoriei pe Bega cu vaporaşul, vizitării Muzeului Catedralei Mitropolitane, iar joi, 4 mai, după o nouă rundă de tururi ghidate ale cetăţii şi plimbări pe Bega, va avea loc o procesiune ecumenică, ‘Autostrada iubirii’, care va trece pe la principalele lăcaşuri de cult ale tuturor cultelor din oraş, marcând multiculturalitatea şi multiconfesionalitatea cetăţii.
Pe 7 mai se va inaugura instalaţia urbană ‘Zarul Păcii’ în Casa Adam Muller Guttenbrunn, momentul fiind urmat de spectacole folclorice susţinute de tineri aparţinând diferitelor confesiuni din Timişoara.