Cele peste 100 de piese, evaluate la peste o jumătate de miliard de euro şi care vor fi expuse pe simezele Muzeului Naţional de Artă din Timişoara (MNArT) în cadrul expoziţiei ‘Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale’, au ajuns în Capitala Europeană a Culturii şi vor fi montate de către o echipă de specialişti din Marea Britanie.
Expoziţia beneficiază de împrumuturi excepţionale de la Muzeul Naţional de Artă Modernă, Centre Pompidou din Paris, Tate din Londra, Fundaţia Guggenheim, Muzeul Naţional de Artă din Bucureşti şi Muzeul de Artă din Craiova, precum şi din colecţii particulare, fiind cea mai importantă expoziţie dedicată marelui sculptor în ultima jumătate de secol în România.
Vernisajul va avea loc pe 30 septembrie şi va rămâne deschisă până în 28 ianuarie 2024, cu un program de vizitare de miercuri până duminică, între orele 10,00 – 20,00.
Lucrările sculptorului român aduse la MNArT sunt evaluate la peste o jumătate de miliard de euro.
‘L-am adus pe Brâncuşi acasă. Au sosit la Muzeul Naţional de Artă Timişoara toate operele de artă pentru expoziţia ‘Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale’. Deoarece acestea au valoare de tezaur, au fost transportate cu maşini speciale dotate cu sistem antişoc, sistem de ancorare şi sistem de securitate complet închis şi izolat, care nu poate fi accesat din cabină. Transportul a fost urmărit prin satelit cu indicarea locaţiei exacte a maşinilor în orice moment. Lucrările lui Brâncuşi se vor bucura de acelaşi nivel ridicat de securitate şi în interiorul Muzeului National de Artă Timişoara, deoarece Consiliul Judeţean Timiş a investit în sistemul de supraveghere şi control acces’, a transmis, joi, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Alin Nica, într-o postare pe Facebook.
Expoziţia ‘Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale’ îşi propune să ilustreze particularitatea artistului care a reuşit să creeze forme pure, eliberate de orice influenţă.
Curatoriată de Doina Lemny, exeget al operei brâncuşiene, expoziţia aduce în atenţia publicului diferite etape ale parcursului artistic al artistului, de la operele create sub influenţa învăţământului de la Şcoala de Arte Frumoase din Bucureşti la confruntarea cu sculptura lui Rodin, până la decizia sa radicală de a abandona modelajul pentru a adopta metoda şlefuirii directe. În dialog cu sculpturile va fi expusă şi o foarte interesantă şi inedită selecţie de fotografii şi fragmente filmate de artist.
Expoziţia este finanţată de Consiliul Judeţean Timiş şi este coorganizată în Capitala Europeană a Culturii de către Muzeul Naţional de Artă Timişoara, Fundaţia Art Encounters şi Institutul Francez din România, prin filiala Timişoara. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)