Circumeuropa, o expediţie fluvio-maritimă inedită, pleacă sâmbătă de la debarcaderul din apropierea Catedralei Mitropolitane din Timişoara, cu un echipaj format din patru oameni la bord, ‘să exporte’ cultura timişoreană în Capitala Europeană a Culturii 2023 Elefsina din Grecia, urmărind totodată şi colectarea de probe din apele traversate, care vor fi analizate după întoarcerea programată pe 6 decembrie.
Ambarcaţiunea cu care se va pleca din Timişoara este un velier austriac botezat de echipajul timişorean ‘Vulpea’, amintind de ‘Micul Prinţ’ al lui Saint-Exupery, dar cele 7.000 de mile marine vor fi străbătute cu mai multe ambarcaţiuni, în funcţie de specificul drumului.
Cosmin Jitariuc, jurnalist la TVR Timişoara, navighează de peste şase ani, are de trei ani licenţe în navigaţie, iar în ultimii ani a petrecut tot mai mult timp pe apă.
‘Ideea Circumeuropa s-a potrivit foarte bine cu pasiunea mea. Cel mai mult mă atrage drumul, dar şi locurile unde vom ajunge şi unde voi descoperi multe lucruri, oameni din diverse zone ale Europei. Ducem cultura Timişoarei cu noi, în sensul că avem contracte de parteneriat cu toate instituţiile culturale importante de aici, cu Teatrul Naţional, cu Filarmonica şi Opera, cu Teatrul Merlin, cu Uniunea Scriitorilor şi vor fi mai multe momente culturale pe parcursul călătoriei noastre. Vom reveni pe 6 decembrie. Avem un grafic al călătoriei pe care trebuie să-l respectăm, pentru că trebuie să ajungem în anumite locuri când au loc spectacolele respective. Navigaţia înseamnă să ţii cont şi de condiţiile meteo. Vom avea momente live de pe barcă zilnic, veţi putea călători cu noi’, a relatat, pentru AGERPRES, Cosmin Jitariuc.
El a explicat şi originea numelui ambarcaţiunii.
‘Barca se numeşte ‘Vulpea’ pentru că atunci când am văzut-o prima dată, într-o hală, nu pe apă, mi-a dat impresia unei vulpi care aşteaptă să plece. Am mai trecut printr-o serie de nume, dar mie îmi tot revenea în minte vulpea, ce face vulpea, am adus vulpea la Timişoara. Apoi, ne-a inspirat foarte mult şi povestea ‘Micul Prinţ’ a lui Saint-Exupery, acel fragment în care Micul Prinţ îmblânzeşte vulpea, iar vulpea îi spune că ‘atunci când mă vei îmblânzi vom deveni prieteni, iar dacă vom deveni prieteni, vei avea deja o responsabilitate asupra mea”, a precizat Cosmin Jitariuc.
Căpitanul echipajului, Cristian Ilea, este director de imagine, iniţiatorul şi coordonatorul proiectului Circumeuropa şi visează la acest proiect de peste 15 ani, iar de doi ani şi jumătate lucrează efectiv la el, împreună cu echipajul.
‘Proiectul este o expediţie fluvio-maritimă în jurul Europei. Vom pleca din Timişoara şi ne vom întoarce pe 6 decembrie. Vom pleca pe Canalul Bega – Tisa – Dunăre – Marea Neagră – Marea Marmara – Mediterană – Oceanul Atlantic – Marea Nordului – Rin – Main – Dunăre – Timişoara. Noi dezvoltăm proiectul pe mai multe direcţii. Ne dorim să promovăm Timişoara, că este accesibilă şi de pe apă, dorim să promovăm Canalul navigabil Bega, dorim să promovăm artiştii timişoreni şi faptul că Timişoara este Capitală Culturală Europeană. Dar ne dorim şi să cercetăm şi să descoperim gradul de poluare al apelor pe care vom naviga şi să scormonim după microorganismele care trăiesc în apele pe care le vom parcurge. Toate abilităţile noastre acumulate în 25 de ani de carieră sunt puse în slujba acestui proiect. Practic sailingul de peste 20 de ani şi îmi doresc foarte mult să dezvoltăm comunitatea navigatorilor din Timişoara şi zona de vest’, spune Ilea.
Potrivit acestuia, prima parte a proiectului va lega pe ape două capitale culturale europene din 2023, Timişoara şi Elefsina.
‘Vom exporta cultură din Timişoara spre Elefsina, vom avea acolo momente culturale. Vor fi cu noi şi artişti din Timişoara, în sensul că ne vom întâlni în locurile unde vor avea spectacole. Unii vor să vină cu noi pe velier câteva zile’, a punctat Cristian Ilea.
Un alt membru al echipajului este Doru Creţ, preşedintele West Yacht Club Timişoara, el precizând că toţi membrii echipajului au experienţă în navigaţie de mulţi ani.
‘Avem câştigători de regate. Ambarcaţiunile cu care plecăm sunt specifice porţiunilor pe care vom naviga. Pentru început vom pleca din Timişoara până la Sulina cu un velier, o ambarcaţiune cu pescaj foarte mic. De la Marea Neagră vom continua cu un velier mic, dar care a făcut deja turul lumii, pregătit pentru expediţii şi peripluri în oceane, în Pacific. Dificultăţile cu care ne vom confrunta vor fi cele cu care ne întâlnim frecvent pe mare sau pe apele interioare. Factorul psihologic va fi unul destul de important, dar fiecare membru al echipajului se completează cu ceilalţi. Ne uneşte pasiunea pentru navigaţie’, a spus Doru Creţ.
Oana Gavriliuc este biolog şi cercetător şi va colecta probele de apă de pe traseul parcurs, le va filtra şi va stoca organismele colectate pentru a le analiza în laborator, la revenire.
‘Este un echipament improvizat împreună cu colegii mei din laborator, pentru că nu am avut o finanţare foarte mare. Rezultatele vor fi publicate în baza de date, pentru a putea fi folosite de cei interesaţi. Am navigat mai puţin decât colegii, dar am şi eu carnet de navigaţie. Nu am mai recoltat probe de acest fel, dar am experienţa de analiză genetică’, a subliniat Oana Gavriliuc.
Şi pentru că orice ambarcaţiune are şi un bucătar, acesta va fi Cosmin Jitariuc, un maestru al gastronomiei, dar care nu vrea să divulge secretul reţetelor sale.
‘Gătesc o grămadă de lucruri interesante. Le-am gătit zilnic, când am mai fost în barcă, dar am o specialitate a mea, care vine din copilărie şi se numeşte pui cu măsline. Reţeta este secretă. Eu nu pescuiesc, dar gătesc peşte. În Atlantic vom avea parte de peşti pe punte’, a completat Cosmin Jitariuc.
Proiectul face parte din Programul Naţional TM2023, finanţat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii.