În Parcul Rozelor din Timişoara se va auzi, din nou, în perioada 25 – 27 august, muzica lui Giuseppe Verdi şi a lui Franz Lehar, în cadrul celei de-a XVIII-a ediţii a Festivalului de operă şi operetă în aer liber organizat de opera Naţională Română din Timişoara (ONRT).
Solistele lirice vor da viaţă personajelor principale din ‘Aida’ de Giuseppe Verdi, operă care deschide festivalul, vineri seara, ‘Văduva Veselă’ de Franz Lehar, ultima seară verdiană ridicând cortina pentru ‘Traviata’.
‘Această ediţie vine cu o distribuţie de excepţie, a casei, care este întotdeauna mai bună decât dacă aduc oaspeţi. cel puţin, asta îmi spune publicul şi de aceea sunt mândru de ceea ce facem. Festivalul începe cu opera ‘Aida’, un cadou al ONRT pentru publicul verdian care nu a putut urmări spectacolul la momentul aniversar, al naşterii Operei timişorene (27 aprilie 1947, n.r.), când a fost interpretată în premieră pentru Timişoara, această lucrare a lui Verdi. Acum, o dăm Urbi et Orbi, cu o distribuţie de excepţie, a casei’, a declarat, vineri, pentru AGERPRES, managerul ONRT, Cristian Rudic.
Cele trei seri ale festivalului vor să cuprindă unele dintre cele mai cunoscute creaţii ale artei interpretative, astfel că publicul va avea prilejul întâlnirii în aer liber cu artişti şi lucrări edificatoare pentru dezvoltarea genului în acest moment.
‘Aida’ redeschide lumea vechiului Egipt şi îl va avea la pupitrul dirijoral pe maestrul David Crescenzi (invitat), iar din distribuţie fac parte Marius Goşa (Regele), Gabriela Toader (Amneris), Lăcrimioara Cristescu (Aida), Teodor Ilincăi (Radames), Gelu Dobrea (Ramfis), Şerban Vasile (Amonasro), Vasile Bădescu (Mesagerul) şi Diana Chirilă (Marea preoteasă). Soliştii baletului: Manuela Ardelean, Alina Mihai, Carla Dukai, Andrea Chiappetta.
Sâmbătă, atmosfera va fi întreţinută de ‘Văduva Veselă’, condusă dirijoral de Ciprian Todoraşcu (invitat), şi care îi are ca invitaţi, în salonul statului Pontevedro din Paris pe Octavian Vlaicu (Mirko Zeta), Crina Vezentan (Valencienne), Bogdan Zahariea (Danilo), Narcisa Brumar (Hanna Glavari), Cristian Bălăşescu (Camille de Rosillon), Mircea Dan Petcu (Vicontele Cascada), Dan Patacă (Raoul de St. Brioche), Mugurel Chirilă (Bogdanovici), Diana Chirilă (Silviana), Ciprian Roman (Kromov), Alina Pîndici (Olga), Marius Zaharia (Pritschitsch), Diana Matei (Prascovia) şi Leonard Ivan (Niegus). Soliştii baletului: Manuela Ardelean şi Alin Radu.
Duminică seara, festivalul se încheie în nobleţea Violettei din ‘La Traviata’, operă dirijată de Mihnea Ignat, care îi aduce în scenă pe Paula Iancic (Violetta Valery), Gabriela Toader (Flora Bervoix), Loredana Borlovan (Annina), Eusebiu Huţan (invitat, Alfredo Germont), George Proca (Giorgio Germont), Darius Iordănescu (Gastone), Marius Goşa (Marchizul D’Obigny), Octavian Vlaicu (Baronul Douphol), Gelu Dobrea (Doctorul Grenvil), Ciprian Roman (Giuseppe) şi Mihai Prelipcian (un servitor). Soliştii baletului: Alina Mihai, Carla Dukai, Alin Radu, Andrea Chiappetta.
Toate reprezentaţiile încep la ora 20.30. Îşi dau concursul corul, orchestra şi ansamblul de balet ale Operei Naţionale Române din Timişoara.
Evenimentul este cuprins în agenda Capitalei Culturale Europene TM2023.