AcasăStiri generaleTM2023/Timiş: Film, teatru, operetă, concerte şi expoziţii, în Capitala Europeană a Culturii

TM2023/Timiş: Film, teatru, operetă, concerte şi expoziţii, în Capitala Europeană a Culturii

Cu mai puţin de o lună până la închiderea oficială a Programului Timişoara Capitală Europeană a Culturii TM2023, oraşul de pe Bega invită publicul la film, teatru, muzică şi expoziţii într-un weekend marcat de Ziua Naţională a României.

Opera Naţională Română din Timişoara prezintă, duminică, de la ora 18.00, opereta ‘Văduva Veselă’ de Franz Lehar, sub conducerea dirijorală a lui Hermann Szabolcs (invitat) şi în regia artistică semnată de Mario de Carlo. În rolurile principale au fost distribuiţi artiştii Octavian Vlaicu (Mirko Zeta), Carmen Vezentan (Valencienne), Bogdan Zahariea (Danilo), Narcisa Brumar (Hanna Glavari), Remus Alăzăroae (Camille de Rosillon), Mircea Dan Petcu (Vicontele Cascada), Dan Patacă (Raoul de St. Brioche), Mugurel Chirilă (Bogdanovici), Diana Chirilă (Silviana), Ciprian Roman (Kromov), Alina Pîndici (Olga), Marius Zahariea (Pritschitsch), Leonard Ivan (Niegus). Soliştii baletului: Alina Mihai şi Alin Radu.

Vineri, Teatrul Naţional Timişoara (TNTm) marchează Ziua Naţională a României împreună cu publicul său, prin trei spectacole dedicate acestui moment istoric, sub titlul ‘1 Decembrie Cultural’.

‘Teatrul a fost şi rămâne o voce esenţială a identităţii României, parte a fibrei ei, prin dramaturgia naţională şi prin actualitatea şi acuitatea cu care aduce pe scenă marile teme şi dileme ale societăţii. TNTm reflectă prin spectacolele sale identitatea naţională în frumuseţea diferenţelor, influenţelor, tradiţiilor, religiilor, etniilor care o compun’, este mesajul transmis de TNTm.

Astfel, vineri, de la ora 19.00, la Studio UŢU va avea loc comedia ‘O noapte furtunoasă’. Un exerciţiu, un spectacol care, în adaptarea şi cu semnătura regizorală a Adei Lupu Hausvater, reia într-o formulă proaspătă, modernă, celebra poveste a lui I.L. Caragiale.

Seria spectacolelor pe care TNTM le dedică Zilei Naţionale a României continuă, sâmbătă, de la ora 18.00, la Sala Mare, unde va avea loc spectacolul-eveniment ‘Exod’, în regia lui Oskaras Korsunovas, o poveste despre şansa la identitate personală în spaţiul exilului.

Cel de-al treilea spectacol cu care Teatrul Naţional ‘Mihai Eminescu’ din Timişoara sărbătoreşte cei 105 ani de la Marea Unire printr-o reîntoarce la teatrul lui Caragiale. Astfel, marţi, 5 decembrie, de la ora 19.00, în Sala Mare se va prezenta piesa ‘Conul Leonida faţă cu Reacţiunea’, în regia lui Felix Alexa, un spectacol modern despre absurdul burlesc al demagogiei dintotdeauna, până azi.

Sâmbătă, de la ora 19.30, în Sala de Pictură (strada Mărăşeşti nr.2), are loc spectacolul ‘Sidy Thal’, de Thomas Perle şi Clemens Bechtel, în regia lui Clemens Bechtel.

Având în vedere ultimele evenimente din Israel, din motive de securitate, prima parte a spectacolului ‘Sidy Thal’ se mută de la Sinagoga din Cetate în Sala de Pictură.

‘La 26 noiembrie 1938, două grenade de mână au explodat în sala de spectacole în timpul unei reprezentaţii a cântăreţei evreico-bucovinene Sidy Thal şi a ansamblului său la Teatrul din Timişoara. Un atentat antisemit, comis de Garda de Fier, un grup naţionalist de extremă dreapta, în care au murit patru persoane şi 70 au fost rănite. Un eveniment, puţin cunoscut în Timişoara – TM2023, pe care dramaturgul Thomas Perle şi regizorul Clemens Bechtel l-au cercetat cu ajutorul Mariei Mădălina Irimia de la Centrul pentru Studiul Istoriei Evreilor din România ‘Wilhelm Filderman’ din România şi au creat o piesă documentară pornind de la el. Ce este adevărat? Ce s-a întâmplat cu adevărat? Este o încercare de a reconstitui atacul şi momentul în care antisemitismul şi fascismul au devenit parte din viaţa de zi cu zi într-o societate multiculturală, ceea ce a dus la oroarea celui de-Al Doilea Război Mondial şi la Shoah’, transmit organizatorii evenimentului.

Sidy Thal este prima cooperare între Teatrul German de Stat Timişoara şi Teatrul Evreiesc de Stat Bucureşti.

Lucrarea este multilingvă, în idiş, germană şi română.

La Muzeul Satului Bănăţean (MSB) din Timişoara este deschisă o expoziţie de excepţie, intitulată ‘Centrul Artistic Baia Mare în forme, culori şi tradiţii’, în cadrul căreia, până în 28 februarie 2024, publicul poate admira 12 lucrări de pictură şi şase lucrări de sculptură semnate de Mihai Olos şi Vida Gheza.

‘Lucrările prezentate contribuie la promovarea şi aprecierea artei plastice româneşti în context internaţional, într-un an special în care Timişoara este Capitală Europeană a Culturii. Evenimentul de azi reprezintă legarea unei prietenii pe o durată mai lungă de timp, între Muzeul Satului Bănăţean şi cel din Baia Mare’, punctează directorul MSB Timişoara, Dorel Micle.

Expoziţia rămâne deschisă până în 28 februarie.

Muzeul Naţional al Banatului propune vizitatorilor expoziţiile ‘Ştefan Popa Popa’s’, ‘Istoria militară a Banatului’, ‘Spaţiile Oravitzan’, ‘Artişti din Timişoara în Colecţia Herczeg’ şi ‘Timişoara în gravura europeană, secolele XVI – XVIII’. Exponatele pot fi vizitate de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 18.00.

Muzeul Naţional de Artă atrage, în continuare, un numeros public, cu peste 50.000 de bilete rezervate pentru expoziţia ‘Brâncuşi: surse româneşti şi perspective universale’, care poate fi vizitată de miercuri până duminică, între orele 10.00 – 21.00, în baza rezervărilor prealabile.

Pe simeze mai sunt expoziţiile ‘Paralele. Timişoara/Novi Sad’, ‘Artă Bănăţeană şi Artă Modernă Românească’, ‘Artă Europeană’ – Fondul Ormos Zsigmond, Colecţia ‘Corneliu Baba’.

Duminică, de la ora 18.00, în Sala Barocă a Muzeului Naţional de Artă va avea loc un recital de muzică clasică.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks