Profesioniştii români sau străini care activează în zona culturală pot aplica pentru un grant de mobilitate, începând din 2 octombrie, în cadrul programului ‘Power Station++ | Mobilităţi pentru profesionişti din sectorul cultural’, lansat în premieră în România de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara.
Programul se adresează profesioniştilor români sau străini din sectorul cultural, indiferent de statutul de angajat sau freelancer: artişti, manageri culturali, producători, curatori, critici de artă, manageri financiari, mediatori culturali, cercetători, profesionişti în domeniul comunicării culturale, profesionişti în domeniul politicilor culturale, alte ocupaţii din zona suportului tehnic sau administrativ pentru scena culturală, arată un comunicat al Centrului de Proiecte Timişoara transmis, vineri, AGERPRES.
‘Programul arată determinarea Timişoarei de a creşte vitalitatea întregului ecosistem cultural local, de la organizaţii şi proiecte mari, de tradiţie şi de referinţă pentru oraş, la actorii culturali individuali. Programul de finanţare Power Station++ / Mobilităţi pentru profesionişti din sectorul cultural completează programul Energie! Burse de creaţie şi este prima schemă de sprijin financiar pentru stagii profesionale şi granturi de călătorie a unui oraş din România, lansat cu o deschidere naţională şi internaţională maximă’, spune Alexandra-Maria Rigler, directoarea Centrului de Proiecte al Municipiului Timişoara, citată în comunicat.
Bugetul disponibil este de 1.000.000 de lei, finanţare nerambursabilă din sume de la bugetul de stat, prin Ministerul Culturii, derulată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara. Programul finanţează stagii de formare şi granturi de călătorie, care vor contribui la conectarea şi colaborarea internaţională a artiştilor şi profesioniştilor din domeniul cultural.
Programul rămâne deschis până la epuizarea fondului alocat, dar nu mai târziu de 15 aprilie 2024.
Mobilităţile pot să se deruleze oriunde în lume, dar sunt încurajate cele care se desfăşoară în oraşe actuale sau viitoare Capitale Europene ale Culturii.
Programul Power Station++ | Mobilităţi pentru profesionişti din sectorul cultural este parte din Power Station, componenta Programului cultural naţional ‘Timişoara – Capitală Europeană a Culturii în anul 2023’ dedicată creşterii capacităţii sectorului cultural, implementată de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara.