Teatrul iese din nou în stradă în Piaţa Libertăţii din Timişoara, duminică, 2 aprilie, de la ora 20,00, când trupa Auăleu va prezenta spectacolul ‘Mioriţa’, într-o versiune adaptată timpurilor actuale.
‘Eu numa’ zic, nu dau cu paru’ este o expresie colocvială care invită la dialog, prevesteşte posibila bună înţelegere între prieteni sau duşmani, deopotrivă. Tradusă, pare că vrea să spună ‘Haideţi să stăm de vorbă, să o rezolvăm pe cale diplomatică, nu mă obligaţi să folosesc forţa brută, că oameni suntem, nu animale”, se spune în prezentarea spectacolului trupei Auăleu.
Potrivit reprezentanţilor trupei de teatru din Timişoara, Dacă ‘…la început a fost cuvântul’, la sfârşit, după ce mor toţi, ‘restul e tăcere’. Dacă pentru unii arma e cuvântul, alţii preferă, totuşi, obiectul contondent.
‘Mulţi români păstrează, dosite în spatele scaunului de şofer, o bâtă de baseball artizanală, o rangă, un ciomăgel sau un par, în ideea că ‘nu se ştie niciodată’. Se circulă greu, transhumanţa a fost presărată cu primejdii întotdeauna. Poporul român este în continuă defensivă. Personajele principale ale basmelor noastre nu atacă niciodată spre a cuceri. Ele sunt nevoite să se apere. Pare un comportament moştenit genetic, din manualele de ‘Istoria României’, de unde învăţăm că dacii se deghizau în copaci, românul e frate cu codrul, că pârjoleam câmpiile, otrăveam fântânile etc. Cu alte cuvinte, făceam tot ce era româneşte posibil pentru a ne conforta retragerea şi apărarea, evitam conflictul deschis. O atitudine filosofică strâns învecinată cu îndepărtatul budism. Fătălăi în fatalism’, se menţionează în prezentarea piesei.
Reprezentanţii trupei Auăleu amintesc că ‘Mioriţa’, operă primă a culturii române, circula în viu grai, liberă, prin spaţiul mioritic, până să fie culeasă şi publicată de autorul ‘Chiriţelor’.
‘Ce au înţeles ciobanii din ea nu vom şti niciodată. Mai bine. În peste două mii de variante, moartea este întâmpinată cu resemnare, pâine şi sare. Există, însă, o variantă notabilă, care defineşte o trăsătură ‘a locului’, să spunem, o trăsătură probată în istoria recentă. 1989, Timişoara. O variantă bănăţeană, în care ciobănaşul resemnat, pe care îl ştim din varianta lui Alecsandri, secondat de mioara laie bucălaie, care spionează pentru el şi află că ‘vor să mi-l omoare’, schimbă complet paradigma, pune mâna pe ciomag şi îşi apără mioara, in extenso turma, interesele, dar şi sistemele de valori. Moare, dar măcar moare cu dreptatea în mână. Serviciile de spionaj rămân să execute doleanţele testamentare. Stelele cad de pe cer’, se mai spune în descrirea spectacolului, semnată de Ovidiu Mihăiţă, unul dintre fondatorii trupei.
Auăleu este unul dintre primele teatre independente din România, înfiinţat în 2005, cunoscut şi pentru că în primii patru ani şi-a jucat spectacolele într-un garaj din spatele Gării de Nord din Timişoara. AGERPRES / (AS – autor: Otilia Halunga, editor: Marius Frăţilă)
