Şase filme de ficţiune, care au ca temă migraţia din Europa şi care au avut premiera mondială la festivalurile de la Berlin şi Veneţia, fac parte din competiţia celei de-a X-a ediţii a Festivalului ‘Ceau, Cinema!’ de la Timişoara, ce va avea loc între 12 şi 16 iulie.
Filmele vor concura pentru Trofeul Ceau, Cinema! ‘Răzvan Georgescu’ şi un premiu special stabilite de juriu, format din actriţa Ioana Iacob şi regizorii Paul Negoescu şi Vlad Petri, dar şi pentru Premiul Publicului, decis prin voturile spectatorilor, arată un comunicat al organizatorilor festivalului, remis, marţi AGERPRES.
‘La această ediţie aniversară, firul roşu care uneşte cele şase filme – realizate de regizori şi regizoare din Austria, Cehia, Israel, Italia, Polonia şi Slovacia – este migraţia. Un subiect atât de important în dezbaterile actuale nu putea să lipsească dintre preocupările cineaştilor. Tema s-a impus de la sine, semn că cinematografia e atentă la schimbările prin care trec societăţile, inclusiv cele din Europa Centrală. Competiţia ‘Ceau, Cinema!’ 2023 ia pulsul momentului, prin poveşti puternice, spuse în stiluri surprinzătoare’, afirmă directorul artistic al festivalului, criticul de film Ionuţ Mareş.
Câştigător al premiului pentru debut la ediţia de anul trecut a Festivalului de la Berlin şi nominalizat la premiile Academiei Europene de Film, ‘Sonne’, al regizoarei austriece de origine irakiană Kurdwin Ayub, are în prim-plan trei adolescente care se înregistrează dansând lasciv în hijab şi cântând o melodie pop, fără a anticipa consecinţele jocului lor. ‘Sonne’ se va vedea în premieră în România la ‘Ceau, Cinema!’, cu ajutorul Forumului Cultural Austriac din Bucureşti.
Tot de la Berlinale 2022 vine şi ‘Măcar de-ar fi ars’ (‘Somewhere Over the Chemtrails’), debutul regizorului ceh Adam Rybansky, care va fi prezent la Timişoara. Când un sătean este rănit de o maşină la o petrecere, un pompier local este imediat convins că este vorba de un atac comis de un ‘arab’, însă un coleg al său vede lucrurile altfel. Prezenţa filmului şi a regizorului la festival este posibilă cu sprijinul Centrului Ceh din Bucureşti.
Trofeul Ceau, Cinema! ‘Răzvan Georgescu’ are o valoare de 1.000 de euro, iar Premiul Publicului este de 500 de euro, ambele fiind oferite de Groupama Asigurări.
Trofeele sunt realizate de artista Lia Pfeiffer.
Competiţia Ceau, Cinema! oferă un cadru de exprimare pentru cineaştii din ţările cu minorităţi tradiţionale în regiunea Banatului.
‘Ceau, Cinema!’ este un festival dedicat filmului european, organizat de Asociaţia Pelicula Culturală şi fondat împreună cu Asociaţia Marele Ecran.
Proiectul face parte din Programul cultural naţional ‘Timişoara-Capitală Europeană a Culturii în anul 2023’ şi este finanţat prin programul European Echoes, derulat de Centrul de Proiecte al Municipiului Timişoara, cu sume alocate de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Culturii.
Festivalul este finanţat de Centrul Naţional al Cinematografiei.