AcasăStiri generaleTNB reia spectacolele în toate sălile

TNB reia spectacolele în toate sălile

Teatrul Naţional din Bucureşti a reluat spectacolele în toate sălile sale, fiind prezentate cele mai apreciate titluri din repertoriul curent. Potrivit unui comunicat de presă transmis, luni, AGERPRES, vor putea fi văzute ‘Pădurea spânzuraţilor’, ‘Revizorul’, ‘Furtuna’, ‘Micul infern’, ‘Noii infractori’, ‘Omul care a văzut moartea’, ‘Cursa de şoareci’, ‘Frumos e în septembrie la Veneţia’, ‘O întâmplare ciudată cu un câine la miezul nopţii’, ‘Preşul’, ‘Bârfe, zvonuri şi minciuni’, ‘Orchestra Titanic’, ‘Două pe faţă, două pe dos’, ‘Class’, ‘Butoiul cu pulbere’, ‘Allegro, ma non troppo’, ‘Matilda şi groparii’, precum şi recentele premiere ‘Jurnal de Romania.1989’ şi ‘M de la Murphy’. Sala ‘Amfiteatru’ de pe acoperişul TNB, unde s-au jucat spectacole în aer liber în perioada stării de alertă instituite din cauza epidemiei de COVID-19, deoarece nu se putea juca în interior, a fost închisă la sfârşitul lunii septembrie. TNB are singura scenă din România construită în aer liber şi aflată în incinta unui teatru. ‘Când teatrul trăit pe viu părea că nu se mai poate întoarce curând şi că online-ul este singura variantă a momentului, Teatrul Naţional din Bucureşti a adus în faţa publicului, la Amfiteatru, două premiere de succes: ‘Jurnal de România. 1989’ (un spectacol multimedia de teatru documentar, regia Carmen Lidia Vidu, cu Oana Pellea, Ion Caramitru, Florentina Ţilea şi Daniel Badale) şi ‘M de la Murphy’ (un spectacol de teatru-dans cu artişti independenţi, realizat de Andrea Gavriliu în cadrul Programului 9G la TNB)’, se arată în comunicat. Potrivit TNB, la Sala Atelier, se află pe ultima sută de metri pregătirile pentru un nou spectacol, ‘Incognito’, de Nick Payne, unul dintre cei mai cunoscuţi tineri dramaturgi şi scenarişti englezi. ‘O piesă emoţionantă despre oameni care şi-au pierdut raţiunea, despre alţi oameni care şi-au pierdut memoria şi despre oameni care vor să uite, refugiindu-se în alcool, droguri sau imaginaţie’, se arată în descrierea spectacolului, un proiect în cadrul Programului ‘Uşi deschise pentru toţi’. Sub conducerea regizoarei Zsuzsanna Kovacs, actorii Monica Davidescu, Aylin Cadîr, Ovidiu Cuncea şi Lari Giorgescu interpretează peste 20 de roluri. La Sala Media, sâmbăta şi duminica dimineaţă, de la ora 11,00, începând cu 3 octombrie, cei mai mici dintre spectatorii TNB sunt aşteptaţi de Marian Râlea – alias Magicianul Poveştilor, împreună cu echipa sa, să intre în Cetatea Poveştilor şi să devină eroi din basmele românilor. La Sala Mică vor putea fi văzute spectacolele din repertoriul Programului 9G la TNB, destinat tinerei generaţii de creatori de teatru – peste 10 titluri din dramaturgia clasică şi contemporană, în interpretarea unor foarte tineri artişti. Casa de bilete a revenit la programul obişnuit de funcţionare, iar online biletele se pot procura de pe platforma www.mystage.ro.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks