Toate contractele de achiziţii publice încheiate de Primăria Sectorului 1 vor fi publicate pe site-ul instituţiei, potrivit unui comunicat al autorităţii locale, transmis, miercuri, AGERPRES. ‘Vom publica pe site-ul Primăriei toate contractele de achiziţii publice, pentru că transparenţa trebuie să devină regulă, în semn de respect faţă de comunitatea locală. Deşi există o hotărâre de Consiliu aprobată încă din anul 2015 care obliga Primăria să facă publice contractele de achiziţii, vechea administraţie nu a respectat această prevedere, iar cele mai multe contracte au fost ţinute la secret. De astăzi, intrăm în legalitate, iar cetăţenii Sectorului 1 vor putea urmări în timp real modul în care se cheltuie banul public’, a declarat primarul Clotilde Armand. Hotărârea 233/2015 a Consiliului Local Sector 1 prevede ca toate contractele de achiziţie publică care se vor încheia la nivelul aparatului de specialitate al primarului şi al instituţiilor subordonate Consiliului Local să fie publicate pe pagina web a primăriei, în vederea asigurării transparenţei decizionale. Informaţiile vor fi publicate în data de 15 ale lunii următoare, astfel încât contractele şi documentaţia aferentă să poată fi consultată în timp real de către persoanele interesate. Primăria Sectorului 1 publică în integralitate şi contractele încheiate de autoritatea locală în perioada 2018 – 2020.