AcasăPoliticaȚoiu ne asigură de la Kiev că ”România va continua să sprijine...

Țoiu ne asigură de la Kiev că ”România va continua să sprijine Ucraina”

Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a efectuat, joi, o deplasare la Kiev, unde a vizitat un spital bombardat de armata rusă, transmite RADOR, conform activenews.ro.

Potrivit publicației Evropeiska Pravda, care citează o postare a Oanei Țoiu pe rețeaua X, șefa diplomației române a sosit în capitala Ucrainei și a vizitat spitalul de copii „Ohmatdit”, afectat în iulie anul trecut de un atac cu rachetă al Federației Ruse.

Oana Țoiu a scris că este prima vizită a unui ministru român de externe în Ucraina de la începutul invaziei ruse din 2022. Vizita include întâlniri cu oficiali ucraineni de rang înalt și va continua în orașul Cernăuți.

„Acesta este un semnal puternic al solidarității noastre de neclintit cu Ucraina. Voi purta discuții cu oficiali de rang înalt din Ucraina pe toate subiectele de interes comun, iar apoi îmi voi continua vizita la Cernăuți” – a menționat Țoiu.

Șefa diplomației române a vizitat și „Școala Supereroilor”, care funcționează în cadrul Institutului Național al Cancerului din Ucraina. „Aceasta mi-a arătat pentru ce luptă ucrainenii: pentru bunăstarea copiilor lor, pentru libertatea lor, pentru viitorul lor. România va continua să sprijine Ucraina în lupta sa legitimă” – a conchis ministra de externe a României.

Sursa: Ecopolitic.ro

Proiectul jurnalistic pressonline.ro este un proiect susținut de AGI
- o asociație neguvernamentală, apolitică și non-profit.
Depinde și de tine să susții o presă independentă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks