Preşedintele PMP, Eugen Tomac, a afirmat, sâmbătă seară, că”este limpede” că demersul liberalilor pentru ca preşedintele Klaus Iohannis să poată candida pe listele partidului viza o solicitare a şefului statului. Declaraţia preşedintelui potrivit căreia nu şi-a dorit acest proiect de lege şi nici să candideze la alegerile parlamentare este văzută de către liderul PMP ca o dovadă de laşitate. ”Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste”, afirmă Tomac, scrie news.ro.
”Este un om care nu şi-a asumat nimic timp de 10 ani. De ce şi-ar asuma măcar în ceasul al 12-lea vreo decizie, pentru că este limpede că demersul PNL viza o solicitare a şefului statului, care a văzut că, după 10 ani şi câteva decizii foarte interesante ale instanţelor, rămâne pe drumuri, că la NATO nu l-a aşteptat nimeni, în Uniunea Europeană, ne spunea Rareş Bogdan, că va primi o funcţie de top. Unde-i funcţia, că a venit toamna şi domnul Iohannis, singurul lucru pe care şi-l dorea în ultimele săptămâni, era să aibă dreptul să poată candida”, a declarant, vineri seară, la B1 TV, Eugen Tomac.
Potrivit preşedintelui PMP, ”democraţia a ajuns de decor, iar alegerile irelevante”.
”De ce să mai facem alegeri, dacă lucrurile sunt clare? Ori ceea ce face preşedintele în momentul de faţă este o dovadă crasă de laşitate pentru că este un om care nu-şi asumă. Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste, «nu m-a interesat. A fost o iniţiativă a unor oameni care, pe cont propriu, s-au apucat să propună legi în Parlament şi să facă demersuri la Biroul Electoral Central»”, a mai declarat Tomac.
Articolul Tomac (PMP): „Ceea ce face Iohannis este o dovadă crasă de laşitate pentru că e un om care nu-şi asumă. Putea să spună orice, dar să nu vină cu această poveste «Nu m-a interesat să candidez. A fost o iniţiativă a unor oameni care, pe cont propriu, s-au apucat să propună legi în Parlament şi să facă demersuri la BEC” apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro