Poliţia şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) s-au autosesizat din luna februarie privind situaţia în unele centre pentru instituţionalizarea persoanelor vulnerabile – copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi, au declarat, luni, surse oficiale.
Potrivit surselor citate, de asemenea, Ministerul Afacerilor Interne va verifica, în acest caz, dacă au existat plângeri la Poliţie ale persoanelor care locuiau în vecinătatea azilelor şi au văzut starea persoanelor internate acolo.
Ancheta este ‘una amplă’ şi ‘vizează o reţea’, au mai indicat sursele citate. Potrivit legii, controlul standardelor în centre pentru instituţionalizarea persoanelor vulnerabile revine Agenţiei Naţionale pentru Plăţi şi Inspecţie Socială.
Sursele au mai menţionat efectuarea unor controale la două centre rezidenţiale din Ilfov destinate persoanelor vârstnice, cele mai recente fiind pe 26 ianuarie şi 15 februarie. Atunci, s-au dat amenzi pe motive de nerespectare a igienei, iar rezultatele au fost transmise către Ministerul Sănătăţii – Inspecţia Sanitară de Stat, au completat sursele citate.