Formaţia Touluse Lautrec a lansat, joi, pe Youtube, împreună cu actorul Victor Rebengiuc, melodia ‘Revin în 5 minute’, un manifest pentru artistul performer, informează un comunicat transmis AGERPRES.
Pentru această melodie, Victor Rebengiuc a tras vocea de pe intro, iar pentru filmul de fundal trupa a folosit ‘found footage’ cu fete din anii ’60 care dansează la bustul gol, ‘inspiraţia şi nebunia tinereţii actualilor noştri bunici’, se arată în comunicat.
”Revin în 5 minute’, întâmplător sau nu, este despre blocajul artistului, al celui care transmite emoţia către consumatorul de artă. Fie că este muzician, actor, performer, păpuşar, circar, mai mult sau mai puţin cultural, mai mult sau mai puţin educat sau educativ, cel care se expune lumii pentru a-i transmite emoţia, de care lumea este însetată precum de o bere rece pe timpul unei veri toride, cel care transmite emoţia are un blocaj emoţional, intelectual, şi el devine un nimeni pentru o scenă. Ca oameni suntem dependenţi de spectacol, de extraordinar. Această piesă vorbeşte despre artiştii-performeri ca despre nişte oameni dezbrăcaţi de haina inspiraţiei, dezbrăcaţi de haina puterii de a crede în ei. Aceşti artişti trăiesc în acest moment nişte vremuri în care inutilitatea le este impusă. Revin în 5 minute, 1 an sau 2 ani? Cât pot rezista fără a se exprima aşa cum s-au obişnuit?’, declară Cătalin Rulea, solistul Toulouse Lautrec.
Noul single Toulouse Lautrec va fi în curând disponibil pentru download şi streaming pe toate reţelele digitale.