Masca, poate cel mai folosit obiect arhaic în perioada Crăciunului şi Anului Nou în Maramureş, este o îmbinare între magie, sărbătoare şi autenticitate.
‘Dincolo de peisaje de basm, oameni primitori şi multă voie bună, sărbătorile de iarnă reflectă prin datinile şi credinţele păstrate din străbuni măreţia şi autenticitatea acestui loc de poveste. Datinile şi obiceiurile din cadrul sărbătorilor de iarnă au existat încă din vremuri îndepărtate, unele venind din perioada precreştină, iar altele fiind preluate şi valorificate în spiritul şi beneficiul creştinismului. În spaţiul românesc, masca este întâlnită atât în momentele cheie din viaţa omului – naştere, nuntă, înmormântare, cât şi în cadrul obiceiurilor din vremuri îndepărtate, jucând numeroase roluri: apotropaice, de purificare, magie, de comunicare cu spiritele strămoşilor, de invocare a duhurilor pentru fertilitate şi rodnicie, fiind folosită iniţial la practicarea vânătorii, iar mai apoi ca simbol în cadrul riturilor, masca avea caracter laic şi funcţii care cuprindeau valori mitice, apotropaice şi sociale. Cu timpul, funcţiile şi caracterul măştii au suferit modificări esenţiale’, spune muzeograful Gabriela Filip din cadrul Muzeului Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş.
Potrivit acesteia, actualmente, acest obiect este folosit ca recuzită la scenele de teatru popular – Viflaimul fiind jucat cu asemenea măşti de toţi interpreţii.
‘În prezent, masca este folosită ca recuzită în spectacole şi adaptată teatrului popular cu caracter creştin care se practică în preajma sărbătorilor de iarnă, funcţiile iniţiale fiind înlocuite cu funcţia ludică şi cea estetică. Cea mai impresionantă prezenţă a măştilor este prilejuită de sărbătorile de iarnă, cu ocazia cărora, prin intermediul teatrului popular – Viflaimul – sunt practicate jocurile cu măşti. În satele maramureşene, aceste jocuri sunt privite cu plăcere şi curiozitate pentru expresivitatea, veselia şi profunzimea pe care reuşesc să o redea. În cadrul teatrului popular, al jocurilor cu măşti, deghizarea reprezintă un aspect esenţial, scopul purtării măştilor fiind acela de a-l face atât pe actant, cât şi pe privitor să perceapă imposibilul ca fiind posibil. Purtarea măştii reuşeşte transpunerea individului într-o lume neobişnuită, cu numeroase răsturnări de situaţie, conferindu-i acestuia noi valenţe în exprimarea artistică, ritualică sau eroică, anulându-i starea de zi cu zi şi plasându-l în ipostaze noi, uneori nebănuite chiar de el însuşi. Chiar dacă masca mai păstrează în elementele sale reminiscenţe de cultură arhaică şi de magie, faptul că a suferit transformări de-a lungul timpului i-a facilitat acesteia permanenţă în dinamica evoluţiei culturale, păstrându-şi în acelaşi timp sacralitatea’, a explicat Gabriela Filip.
În satele din Maramureş, măştile reprezintă animale, chipuri de oameni sau fiinţe demoniace.
‘Specialiştii au clasificat măştile din punct de vedere tipologic în măşti animaliere (capra, ursul), măşti demoniace (dracii) şi măşti umane (moşii), iar din punct de vedere funcţional – în măşti funerare şi măşti teatrale. Prin diversitatea lor, măştile reuşesc să deconecteze atât purtătorul, cât şi privitorul de la cotidian, transmiţând acestora bună dispoziţie. Cel mai frecvent întâlnită în jocurile cu măşti din Maramureş este masca numită de către bătrânii satelor masca de drac”, afirmă Gabriela Filip.
Muzeul Judeţean de Etnografie şi Artă Populară Maramureş din municipiul Baia Mare deţine o mască cu coarne achiziţionată de la creatorul popular de măşti Vasile Şuşca, confecţionată din pănură de suman, lână serină (gri) de oaie, coarne naturale şi mătase.
Vasile Şuşca este un renumit creator de măşti din comuna Săcel, care a reuşit prin talentul său să facă cunoscut Maramureşul în întreaga lume, menţionează Gabriela Filip.
” ‘Masca e un paravan după care să ascunde tăt omu’, ne spune creatorul de măşti din Săcel, Vasile Şuşca. Prin mascare, omul se schimbă radical, e de nerecunoscut: ‘şi la un prunc, dacă îi pui o mască pă faţă, oricât e de timid şi liniştit se şi transformă. Dintr-odată prinde curaj!’ ”, îşi încheie muzeograful prezentarea.
