AcasăStiri generaleTraficul pe A1, pe direcţia Sibiu - Boiţa, deviat pe DN1/DN7 -...

Traficul pe A1, pe direcţia Sibiu – Boiţa, deviat pe DN1/DN7 – accident cu mai multe autovehicule

Traficul rutier pe autostrada A1, pe sensul Sibiu – Boiţa a fost deviat duminică seara, pe DN1/DN7, din cauza unui accident rutier în care sunt implicate mai multe autovehicule, posibil din cauza ploii îngheţate, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ).

‘A1, km. 227, zona Tălmaciu – Tălmăcel, sens Sibiu – Boiţa, accident rutier în care sunt implicate mai multe autovehicule. Traficul rutier de pe A1, pe direcţia Sibiu – Boiţa este deviat la km. 237+800, Mohu, pe DN 1/DN 7, Veştem – Tălmaciu – Boiţa. Date fiind atât avertizările de ceaţă, cât şi cele de ploaie îngheţată, le reamintim conducătorilor auto necesitatea adoptării în trafic a unui comportament preventiv, prin reducerea vitezei de deplasare, mărirea distanţei între autovehicule, utilizarea frânei de motor şi evitarea manevrelor bruşte’, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Welter.

La locul accidentului au fost ambulanţe atât de la Serviciul de Ambulanţă, cât şi de la SMURD şi un echipaj de descarcerare, potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks