Transparency International Romania a anunţat, joi, că a transmis o scrisoare deschisă către ministrul Justiţiei, Stelian Ion, în care sunt prezentate 37 de recomandări punctuale pentru elaborarea viitoarei Strategii Naţionale Anticorupţie.
Potrivit unui comunicat, Asociaţia a sprijinit elaborarea, implementarea şi monitorizarea Strategiei Naţionale Anticorupţie (SNA) 2016-2020, fiind parte din platforma de cooperare a societăţii civile, coordonată de Ministerul Justiţiei. Totodată, pe baza activităţilor derulate, inclusiv prin interacţiunea cu instituţiile publice şi mediul privat, TI-Romania a putut face o analiză obiectivă a modului în care au fost înţelese şi aplicate în ultimii cinci ani prevederile din SNA.
‘Principalele constatări ale TI-Romania cu privire la implementarea SNA 2016-2020: nu a existat o abordare unitară la nivelul instituţiilor publice sau private cu privire la necesitatea punerii în aplicare a unor măsuri concrete de prevenire şi combatere a corupţiei; mijloacele electronice sunt prea puţin utilizate pentru prevenirea corupţiei sau detectarea timpurie a incidentelor de integritate; componenta de prevenire a corupţiei rămâne slabă şi nu a fost suficient dezvoltată prin implementarea SNA’, se precizează în comunicat.
Printre recomandările TI-România se numără: standardizarea procedurilor administrative în administraţia publică centrală şi locală, transparentizarea dialogului dintre sectorul public şi societatea civilă, prin creşterea importanţei Registrului Unic de Transparenţă a Intereselor (RUTI), implementarea programului de digitalizare a ANAF, transpunerea Directivei Europene privind Avertizarea de Integritate, în dialog cu societatea civilă şi mediul privat.
Alte recomandări se referă la elaborarea unui registru naţional de conformitate pentru întreprinderi şi cetăţeni, registru care să centralizeze într-o manieră uşor de înţeles toate obligaţiile pe care întreprinderile şi cetăţenii le au în raport cu instituţiile publice, stabilirea şi implementarea unui nivel minim pentru măsurile anticorupţie pe care fiecare companie trebuie să le pună în aplicare şi includerea tematicilor legate de etică, integritate, conformitate, în programele şcolare de educaţie pentru societate şi în programele de educaţie academică (universitară).
Transparency International Romania îşi exprimă încrederea că Ministerul Justiţiei va da curs acestor recomandări, ele fiind menite să asigure o eficienţă sporită în îndeplinirea misiunii SNA.
‘Totodată ne exprimăm disponibilitatea de a participa la consultări şi dezbateri cu privire la noua strategie şi de a pune la dispoziţia Ministerului Justiţiei expertiza noastră pentru dezvoltarea şi punerea în aplicare a măsurilor aferente implementării Strategiei Naţionale Anticorupţie’, menţionează sursa citată.