O fetiţă de 11 ani a primit o nouă şansă la viaţă printr-un transplant hepatic, operaţia fiind o premieră la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti, notează antena3.ro.
Fetiţa în vârstă de 11 ani, din Piatra Neamţ, care a beneficiat de primul transplant hepatic la Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Grigore Alexandrescu”, avea insuficienţă hepatică şi ciroză decompensată, după ce a suferit o infecţie cu citomegalovirus la vârsta de un an.
Copila a primit o nouă şansă la viaţă după ce o tragedie a lovit o familie din Suceava. O fetiţă în vârstă de trei ani a intrat în moarte cerebrală după un accident rutier, iar familia a fost de acord să îi doneze organele pentru a salva alte vieţi.
După recoltare, rinichii au fost trimişi la Iaşi, pentru un tânăr în vârstă de 23 de ani, iar ficatul a ajuns la Bucureşti, acolo unde fetiţa din Piatra Neamţ era pregătită pentru operaţia de transplant, potrivit stiri.tvr.ro.
Transplantul hepatic de la Spitalul Grigore Alexandrescu a fost efectuat de o echipă formată din peste 20 de medici şi asistenţi medicali, coordonată de chirurgul Laura Bălănescu. Alături de specialiştii de la Grigore Alexandrescu, în operaţie au fost implicaţi şi medici de la Institutul Fundeni, respectiv profesorul Irinel Popescu, Doina Hrehoreţ, precum şi dr. Ruxandra Fota.
Operaţia a durat opt ore, iar la final medicii au anunţat că a fost un succes, iar starea copilei a fost stabilă.
Medicii au explicat că operaţia de transplant a fost prima de la Spitalul Grigore Alexandrescu şi a reprezentat deschiderea primului centrului de transplant la copil din România.
The post Transplant hepatic între copii, premieră la Spitalul Grigore Alexandrescu din Bucureşti appeared first on News Bucuresti.
Sursa: Newsbucuresti.ro