Coordonatorul Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului ”Sf. Spiridon” din Iaşi, Diana Cimpoeşu, a declarat, vineri, că trei bărbaţi care intenţionau să ia parte la pelerinajul de Sf. Parascheva au ajuns la spital, unde au fost confirmaţi pozitiv la COVID-19.
Potrivit sursei citate, bărbaţii au vârste cuprinse între 40 şi 60 de ani şi sunt din Botoşani, Hunedoara şi Bucureşti.
‘Aceştia au ajuns la spital cu simptome, deci infecţia a avut loc la domiciliu cu câteva zile înainte de a pleca în pelerinaj din localităţile lor. Ei au ajuns la Iaşi, nu şi la pelerinaj. Când au ajuns în oraş au chemat ambulanţa prin serviciul 112 şi au fost aduşi la spital. Pacienţii au fost diagnosticaţi cu forme uşoare sau medii de infecţie COVID-19, iar ulterior au fost internaţi în spitalele ieşene unde primesc tratament de specialitate. Am recomandat de la început, dar observ că acest lucru a fost ignorat: oricine are simptomele unei răceli trebuie să rămână acasă în localitatea de domiciliu, să apeleze medicul de familie şi Direcţia de Sănătate Publică’, a transmis prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu.