Trei sute de sportivi din peste zece ţări s-au înscris la cea de-a cincea ediţie a semimaratonului european Free Spirit Run Giurgiu – Ruse, ce se va desfăşura duminică, pe o distanţă de 15 kilometri.
”Startul în cea de-a cincea ediţie a semimaratonului european Free Spirit Run Giurgiu – Ruse, organizat de oraşele înfrăţite Giurgiu şi Ruse, prin Cluburile Sportive Dunărea 2020 Giurgiu şi Dunav Ruse, se va da duminică, la ora 11,00. Pentru acest eveniment s-au înscris trei sute de sportivi cu vârste cuprinse între 18 şi 75 de ani, din peste zece ţări, cei mai mulţi din România şi Bulgaria, dar şi din Kenia, Etiopia sau alte ţări europene, care vor alerga din centrul municipiului Giurgiu până în centrul municipiului Ruse, pe un traseu de 15 kilometri”, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, reprezentantul Sport Club Dunărea, Mirel Marin.
Potrivit acestuia, evenimentul este înscris în calendarul oficial al Federaţiilor de Atletism din Bulgaria şi România.
Premierea sportivilor va avea loc la Ruse, în Bulgaria, premiile vor consta în bani şi sunt asigurate de partenerii bulgari.