AcasăStiri RegionaleTrenurile InterCity au revenit la CFR Călători și au tarife cu 15%...

Trenurile InterCity au revenit la CFR Călători și au tarife cu 15% mai mari decât la InterRegio

CFR Călători a reintrodus în circulație trenurile InterCity, garnituri cu rang superior care nu au mai circulat din 2014. Trenurile InterCity vor circula pe trei magistrale „privilegiate”: M 800 București – Constanța, deservită de „Tomis Expres”, M 500 București – Suceava/Iași pe care vor circula trenurile „Ștefan cel Mare” și M 300 București – Cluj-Napoca, cu Intercity botezat „Avram Iancu”. Tarifele la trenurile InterCity sunt cu 15% mai mari decât la cele InterRegio pentru că sunt asigurate vagoane modernizate, vagoane-restaurant, WI-FI, prize pentru încărcare și mai puține opriri pe traseu.

Un bilet la Tomis Expres, trenul care ajunge de la Brașov la Constanța în patru ore și jumătate, costă 167 de lei la casa de bilete și 159 de lei online pentru serviciile Clasa I și 105 lei Clasa II. Trenul pleacă de la Brașov la ora 07.00 și ajunge la Constanța la 11.30 cu oprire suplimentară la Ploiești (față de programul 2021-2022). Pe traseu, de la Brașov la București, viteza maximă este de 140 km/h, iar de la București la Constanța 160 km/h.

CFR Călători asigură trenuri InterCity și pe Magistrala M 500 București – Suceava/Iași. Trenul „Ștefan cel Mare Expres” IC 551 pleacă din București spre Suceava la 17.23 și ajunge la Suceava la 23.02, după 5 h și 39 min. Biletul costă 184 de lei Clasa I, bilet cumpărat online/ATM. La casa de bilete biletul costă 194 lei. Diferența de timp față de trenul InterRegio 1655 București – Suceava este de doar 5 minute, dar de 24 de lei la prețul biletului.

De la București la Cluj-Napoca circulă trenul InterCity „Avram Iancu” Expres. IC 531 parcurge distanța de 500 de kilometri în opt ore și jumătate cu opriri la Ploiești, Brașov și Teiuș. Biletul costă 185 lei (clasa I). Trenul InterRegio IR 1735 face de la București la Cluj-Napoca 9 ore și 15 minute, iar biletul costă 160 lei (clasa I).

Comunicatul CFR Călători: „După o pauză de 8 ani, este reintrodusă categoria de tren Intercity pe rutele pe care viteza și condițiile tehnice permit acest serviciu. Au fost proiectate pentru circulația în acest mers de tren nou un număr de 12 trenuri, astfel:

Nr. crt. Nr. tren Staţie plecare Plecare Staţie sosire Sosire Total (km) Timp total (min) Viteză comercială (km/h) Observații
1 IC 531 „Avram Iancu” Bucureşti Nord 13.20 Cluj Napoca 21.49 493.85 8h 29m 58.21
2 IC 521  „Avram Iancu” Teiuş 20.10 Arad 23.37 230.14 3h 27m 66.71 Ramură de la tren IC 531
3 IC 532 „Avram Iancu” Cluj Napoca 08.10 Bucureşti Nord 16.51 493.85 8h 41m 56.87
4 IC 522  „Avram Iancu” Arad 06.19 Teiuş 09.47 230.14 3h 28m 66.39 Ramură pentru tren IC 532
5 IC 536 „Tomis Expres” Constanţa 17.20 Braşov 21.50 391.22 4h 30m 86.94
6 IC 538 „Tomis Expres” Braşov 07.00 Constanţa 11.30 391.22 4h 30m 86.94
7 IC 551 „Ștefan cel Mare” Bucureşti Nord 17.23 Suceava 23.02 446.9 5h 39m 79.1
8 IC 562 „Ștefan cel Mare” Paşcani 22.28 Iaşi 23.28 75.66 1h 01m 75.66 Ramură de la tren IC 551
9 IC 552 „Ștefan cel Mare” Suceava 05.45 Bucureşti Nord 11.27 446.9 5h 42m 78.4
10 IC 561  „Ștefan cel Mare” Iaşi 05.17 Paşcani 06.18 75.66 1h 0m 74.42 Ramură pentru tren IC 552
11 IC 581 Bucureşti Nord 17.30 Constanţa 19.30 224.88 2h 00m 112.44
12 IC 582 Constanţa 10.50 Bucureşti Nord 12.50 224.88 2h 00m 112.44
  • Față de mersul anterior, “Tomis Expres” Constanța – Brașov și retur are o oprire suplimentară în Ploiești”.

sursa: economedia.ro

The post Trenurile InterCity au revenit la CFR Călători și au tarife cu 15% mai mari decât la InterRegio appeared first on News Bucuresti.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks