Trupa Imagine Dragons din Statele Unite ale Americii va veni pentru prima dată în România anul viitor, la cea de-a 8-a ediţie a Festivalului UNTOLD, ce va avea loc între 3 şi 6 august la Cluj-Napoca.
Potrivit organizatorilor, Imagine Dragons este ‘una dintre cele mai mari trupe de pop rock din lume şi una dintre cele mai iubite formaţii de pe întreg mapamondul’, fiind recompensată, de-a lungul timpului, cu un Premiu Grammy, 10 premii Billboard Music Awards, 5 trofee Teen Choice Awards, 3 American Music Awards, 8 premii BMI Pop Music, un trofeu Echo Music, un MTV Video Music Award şi un World Music Award.
‘Trupa din Statele Unite ale Americii a inclus festivalul UNTOLD în turneul mondial din 2023. (…) Imagine Dragons înseamnă 10 ani de carieră de succes, o trupă care a oferit de fiecare dată amintiri memorabile în turneele live, la fiecare piesă lansată, un portofoliu impresionant de premii şi un fanbase uriaş în fiecare colţ de lume. În luna august a anului viitor, fanii se vor putea bucura live de Imagine Dragons la festivalul UNTOLD’, se arată într-un comunicat transmis joi AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Dan Reynolds, Wayne Sermon, Ben McKee şi Daniel Platzman au pus bazele Imagine Dragons în Nevada. Primul single lansat a fost ”It’s Time’, urmat de un prim album considerat iconic – ”Night Vision’, apărut în 2012.
Piesele ‘Thunder’ şi ‘Whatever It Takes’, incluse în albumul ‘Evolve’, au ajuns pe locul 1 în Billboard Hot Rock Songs, fiind piesele cu cele mai multe săptămâni de prezenţă consecutivă în fruntea topului american.
Abonamentele pentru cea de-a 8-a ediţie UNTOLD vor fi scoase la vânzare luni, 28 noiembrie.
‘Organizatorii au pregătit 10.000 de abonamente pentru fanii care se înregistrează pe untold.com. Peste 50.000 de oameni s-au înscris deja şi speră să fie printre norocoşii care îşi asigură intrarea la unul dintre cele mai mari festivaluri din lume’, se mai arată în comunicat.