Consilierii judeţeni au aprobat, vineri, în timpul unei şedinţe în plen, un proiect de hotărâre privind transferul unui teren din oraşul Isaccea din administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură (ANPA) în domeniul public al judeţului, în vederea realizării unui parc industrial.
Acesta este primul demers efectuat de administraţia judeţeană pentru transferul terenului şi va fi urmat de întocmirea unui proiect de hotărâre de Guvern, potrivit reprezentantului Consiliului Judeţean (CJ), Lucian Simion, care în timpul reuniunii a menţionat că există contextul realizării unui parc industrial.
‘Contractul de concesiune (a terenului, n.red.) a expirat, s-a transferat către administraţia publică locală Isaccea procedura de la CNAIR pentru realizarea drumului de legătură cu expresul care va trece exact prin mijlocul incintei. A crescut deverul extraordinar de marfă pe punctul de trecere. Toate acestea ne dau posibilitatea şi credinţa că un astfel de proiect în acea zonă va fi de succes’, a declarat Lucian Simion.
Reprezentantul CJ a adăugat că de foarte mulţi ani CJ caută variante pentru a dezvolta un parc industrial.
Hotărârea adoptată vineri cu unanimitate de voturi vizează un teren cu o suprafaţă totală de 97,095 hectare şi prevede un termen de realizare a investiţiei de zece ani de la data preluării prin protocol a imobilului de către CJ.
‘În cazul în care nu se respectă destinaţia imobilului, precum şi în situaţia în care obiectivul nu a fost realizat la termenul stabilit, acesta revine în domeniul public al statului şi în administrarea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, în conformitate cu prevederile legale în vigoare’, se menţionează în hotărârea aprobată de consilieri.
Potrivit acesteia, predarea-preluarea bunului imobil transmis se face pe bază de protocol încheiat între ANPA şi CJ, prin structurile specializate din subordine, în termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a hotărârii de Guvern.