Munţii Măcinului din judeţul Tulcea îi atrag pe alpinişti, în ciuda faptului că cel mai înalt punct al acestora atinge 467 de metri, în Vârful Ţuţuiatu, însă directorul Administraţiei Parcului Naţional Munţii Măcinului (APNMM), Viorel Roşca, atrage atenţia că alpinismul nu este un sport adecvat pentru această rezervaţie.
El a afirmat că alpiniştii sunt atraşi de zonă datorită alternanţei dintre crestele ascuţite şi văile adânci şi că unii dintre ei au renunţat la activitatea după ce au fost atenţionaţi asupra faptului că afectează biodiversitatea.
‘I-am atras atenţia unui alpinist asupra unei plante pe care a pus piciorul. Mi-a spus că va creşte din nou, dar planta aceea a crescut pe o rocă în dezagregare, acolo nu-şi mai revine, pentru că el va călca, va pune rucsacul pe postament, iar natura poate peste o sută de ani va recrea acele zone’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul APNMM, Viorel Roşca.
El a mai spus că alpiniştii vor în acelaşi timp să observe şi cuiburile celor 13 specii de păsări răpitoare din zonă, acestea putând fi însă văzute fără a fi deranjate de pe cele 18 trasee omologate din parc.
‘Mergând de la Greci spre locul de campare de la Cozluk, vezi cu un binoclu nu neapărat performant colivia cu locul de hrană al şoimului dunărean’, a afirmat Roşca.
În opinia lui, alpinismul nu este un sport adecvat pentru Munţii Măcinului, iar în aceste condiţii îi aşteaptă pe cei care doresc să practice alpinismul pentru a discuta un traseu special amenajat într-o carieră de piatră dezafectată.
Potrivit sursei citate, anul trecut, în Parcul Naţional Munţii Măcinului au fost 22.000 de vizitatori, un număr record pentru rezervaţie, 17.500 dintre aceştia fiind din afara judeţului Tulcea.
Parcul Naţional Munţii Măcinului a fost declarat Rezervaţie a Biosferei în anul 1998 şi numără peste 3.450 de specii de floră şi faună, include suprafeţe importante de vegetaţie stepică, fiind singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice zonei de stepă se întâlnesc alături de păduri submediteraneene şi balcanice. Munţii Măcinului au o deosebită importanţă între formaţiunile muntoase din România, fiind cei mai vechi dintre aceştia.