Două amenajări din judeţul Tulcea nu primesc apă de aproape trei săptămâni din sistemul de irigaţii, din cauza nivelului scăzut al Dunării, înregistrat pe fondul caniculei, a declarat, marţi, pentru AGERPRES, directorul filialei teritoriale a Agenţiei Naţionale pentru Îmbunătăţiri Funciare (ANIF), Emil Constantinescu.
Suprafaţa celor două amenajări, Ostrov Incintă şi Plutitoarea, este de aproape 3.200 de hectare.
‘Sistemul din cele două amenajări nu mai poate trage apă din Dunăre, din cauza nivelului scăzut al fluviului, iar situaţia este de aproape trei săptămâni. Fermierii din acea zonă au instalat mici moto-pompe, aşa că 30% din suprafaţă este udată. Sunt oricum udări de aprovizionare. Mai mult doar o ploaie poate face’, a afirmat directorul ANIF Tulcea.
Constantinescu a spus că în momentul de faţă se irigă 26.273 de hectare, în condiţiile în care suprafaţa irigabilă din judeţ este de circa 120.000 de hectare.
‘Anul trecut, în judeţ se irigau circa 25.000 de hectare, iar creşterea suprafeţei irigate se datorează faptului că două organizaţii ale utilizatorilor de apă din irigaţii şi-au făcut din fonduri proprii racordul la reţeaua ANIF’, a precizat directorul Emil Constantinescu.
Potrivit Direcţiei Judeţene pentru Agricultură, în judeţ, seceta a afectat 39.120,89 de hectare de culturi agricole înfiinţate în toamna anului trecut, cea mai mare suprafaţă, respectiv 26.847 de hectare, fiind cultivată cu grâu.