AcasăStiri generaleTulcea: Aproximativ 570 de şoferi, sancţionaţi cu amenzi de peste 418.000 lei

Tulcea: Aproximativ 570 de şoferi, sancţionaţi cu amenzi de peste 418.000 lei

Poliţiştii tulceni au sancţionat, în ultima săptămână, peste 570 de şoferi cu amenzi contravenţionale în valoare totală de peste 418.000 de lei, în timpul unor acţiuni care au avut drept obiective prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere şi a faptelor antisociale, se arată într-un comunicat de presă remis marţi de Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ). Poliţiştii rutieri au desfăşurat activităţi cu scopul reducerii riscului rutier pe drumurile naţionale, drumurile judeţene şi în localităţi, precum şi în vederea impunerii respectării normelor legale referitoare la viteza de deplasare şi au aplicat 577 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 418.325 de lei, dintre care 157 au fost pentru nerespectarea regimului legal de viteză, iar 21 pentru abaterile săvârşite de pietoni şi biciclişti, restul fiind pentru alte contravenţii constatate. ‘Ca măsuri complementare, au fost reţinute 72 de permise de conducere şi au fost retrase 22 de certificate de înmatriculare. Totodată, oamenii legii au constatat opt infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere’, se arată în comunicatul de presă al IPJ. Potrivit aceleiaşi surse, poliţiştii vor continua acţiunile punctuale, în special pe principalele sectoare de drum cu risc de producere a accidentelor rutiere din judeţul Tulcea. ‘Poliţiştii le recomandă conducătorilor de vehicule să respecte normele rutiere privind prioritatea de trecere, indiferent că este vorba despre pietoni sau vehicule, de asemenea, folosirea centurii de siguranţă obligatorie, să circule cu o viteză adaptată permanent condiţiilor concrete din trafic, să evite depăşirile riscante, iar pentru un plus de siguranţă, să păstreze distanţa în mers între vehicule’, se mai arată în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks