AcasăStiri generaleTulcea: Autospecială nouă pentru pompieri

Tulcea: Autospecială nouă pentru pompieri

Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Delta a primit, joi, o autospecială de stingere cu apă şi spumă de capacitate mare.

Aceasta este una din cele 200 de autospeciale care vor completa la nivel naţional parcul auto al inspectoratului general şi care sunt achiziţionate prin proiectul ”Viziune 2020”.

‘Autospeciala completează flota Detaşamentului de Pompieri Tulcea, care în acest moment deţine cinci autospeciale de intervenţie pentru stingerea incendiilor, iar aceasta este concepută special pentru misiunile în mediul urban şi rural, ce necesită cantităţi însemnate de substanţe stingătoare, punându-se accent pe deplasarea rapidă, realizarea în timp scurt a dispozitivului de intervenţie şi utilizarea apei cu randament ridicat de stingere’, se arată într-o informare a ISU Delta.

Autospeciala poate transporta până la şase salvatori, are un rezervor de 10 tone de apă şi un rezervor spumogen de 400 de litri, poate fi alimentată cu apă şi din surse fără presiune (lacuri, acumulări de apă, râuri etc.), ceea ce reprezintă un avantaj atunci când intervenţia are loc în zone greu accesibile, situate la mare distanţă de hidranţi.

Potrivit sursei citate, preţul autospecialei este de aproape 1,7 milioane de lei.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks