Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) Tulcea a depus spre finanţare un proiect prin care accesul pe apă în zonele strict protejate din rezervaţie va fi monitorizat video prin balize, a declarat, pentru AGERPRES, directoarea executivă a instituţiei, Viorica Bîscă.
Prin proiect, se reduce impactul negativ asupra mediului al transportului pe apă, iar sistemul informatic al ARBDD va fi modernizat.
‘Balizele vor fi dotate cu camere de filmare. La declanşarea senzorului, se va transmite avertizarea în dispeceratul ARBDD, astfel încât să se poată interveni cât mai repede. Oamenii de care dispune instituţia, şi aşa puţini, vor putea fi direcţionaţi spre alte activităţi. În plus, sistemul nu implică niciun fel de impact asupra mediului. Ba mai mult, reduce impactul negativ al transportului’, a afirmat Viorica Bîscă.
Directoarea executivă a ARBDD a subliniat efectele transportului pe apă asupra mediului.
‘Un motor de 300 de cai putere, prin valurile pe care le creează, nu doar că distruge malul şi-l erodează, distruge tot ce înseamnă puiet, floră, faună extrem de importante în Delta Dunării’, a mai spus reprezentanta ARBDD.
În exerciţiul financiar care se va, instituţia din subordinea Ministerului Mediului a depus spre finanţare zece proiecte, din care două sunt în evaluare în vederea finanţării, unul a fost finalizat, iar celelalte şapte sunt în implementare.
Valoarea totală a acestor proiecte este de peste 60 de milioane de euro.
‘Poate că nu pară mult, dar dat fiind vorba de o instituţie cu extrem de puţin personal şi cu restricţiile impuse de ghidurile de finanţare, este o sumă foarte mare’, a apreciat directoarea executivă Viorica Bîscă.
În Rezervaţia Biosferei Delta Dunării există 20 de zone strict protejate care ocupă o suprafaţă totală de 50.904 hectare, reprezentând 8,7% din suprafaţa rezervaţiei. Potrivit autorităţilor, aceste arii sunt eşantioane foarte puţin deranjate, reprezentative pentru ecosistemele naturale, terestre şi acvatice din rezervaţie.
De-a lungul timpului, agenţii turistici au semnalat faptul că există zone strict protejate incluse în traseele turistice stabilite oficial de autorităţi.