Jandarmii tulceni au confiscat, joi, peste o jumătate de tonă de peşte de la un bărbat care nu a putut prezenta documente de provenienţă pentru cantitatea transportată, se arată într-un comunicat de presă remis de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ). În timpul acţiunii de prevenire şi combatere a braconajului piscicol efectuată în colaborare cu reprezentanţi ai Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării, jandarmii au oprit pentru control, pe braţul Sulina, în dreptul localităţii Crişan, o ambarcaţiune în care se afla un bărbat, domiciliat în localitatea Mila 23. ‘În urma verificărilor efectuate, oamenii legii au depistat în barca acestuia cantitatea de 532 kilograme de peşte din speciile crap, somn, sânger, caras, biban şi plătică, pentru care persoana în cauză nu deţinea documente justificative. Ambarcaţiunea şi motorul au fost ridicate în vederea confiscării, iar întreaga cantitate de peşte a fost predată unei societăţi comerciale de profil’, se arată în comunicatul IJJ. Persoanei în cauză i s-au întocmit actele de sesizare sub aspectul săvârşirii infracţiunii de deţinere şi transport fără documente legale a peştelui, conform O.U.G. 23/2008 privind pescuitul şi acvacultura, şi au fost înaintate organelor competente pentru continuarea cercetărilor. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)