Acasă93Tulcea: Campanie de donare de sânge, iniţiată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi

Tulcea: Campanie de donare de sânge, iniţiată de Inspectoratul Judeţean de Jandarmi

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Tulcea a început, luni, o campanie de donare de sânge, acţiunea fiind organizată în cadrul manifestărilor dedicate aniversării a 171 de ani de la înfiinţarea Jandarmeriei Române, sărbătorită în fiecare an la data de 3 aprilie, se arată într-un comunicat remis AGERPRES.

De asemenea, acţiunea se doreşte a fi un răspuns la apelul lansat săptămâna trecută pe reţelele de socializare de Centrul Judeţean de Transfuzii Sanguine, ca urmare a crizei de donatori.

‘Jandarmii au răspuns solicitării Centrului de Transfuzie Sanguină Tulcea, aducând o speranţă pacienţilor cu boli grave aflaţi în suferinţă care au nevoie de noi, cei din jur. Pentru că lipsa de sânge se resimte în această perioadă şi având în vedere condiţiile actuale, dorim să dăm un exemplu cetăţenilor, încurajând acest gest care aduce beneficii atât pentru sănătatea celui care donează, cât şi pentru comunitate’, se specifică în comunicatul IJJ.

Purtătorul de cuvânt al IJJ, Anca Şerban, a precizat, pentru AGERPRES, că 11 jandarmi au donat luni sânge, iar acţiunea va continua zilele următoare. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks