Cantităţile de produse de strictă necesitate transportate în Deltă de navele singurei societăţi de transport subvenţionat în Rezervaţie, Navrom Delta SA, au crescut anul acesta faţă de anul trecut cu circa 15%, a declarat pentru AGERPRES directorul executiv al societăţii, Nicolae Chichi.
El a explicat această creştere prin faptul că oamenii nu ştiu cum vor evolua preţurile în preajma sărbătorilor de iarnă şi se pregătesc de un sezon rece dificil.
‘Faţă de aceeaşi lună a anului trecut, cantităţile de produse au crescut luna aceasta cu 10-15%. De regulă, în această perioadă se face aprovizionarea pentru iarnă şi probabil că oamenii au cumpărat mai mult luna aceasta, pentru că nu ştiu cum vor fi preţurile luna viitoare’, a menţionat directorul executiv Chichi.
Cele mai mari cantităţi de mărfuri se transportă în zilele de vineri, la finele săptămânii trecute de exemplu pe navele care au plecat din Tulcea spre Sfântu Gheorghe, Sulina şi Periprava fiind încărcate 25,6 tone de produse.
‘Se transportă ulei, zahăr, apă minerală, hrană pentru animale, peleţi pentru încălzire şi conserve’, a mai spus directorul executiv al societăţii de transport.
Din cele 25,6 tone de produse transportate vinerea trecută, cea mai mare cantitate, 11,9 tone, a ajuns la Sfântu Gheorghe, 10,8 tone au avut ca destinaţie finală Sulina, iar celelalte produse au ajuns în satele de pe braţul Chilia al Dunării.
‘Eu am venit la Tulcea să-mi iau ulei, zahăr, făină, carne. Am luat ulei din Tulcea cu 8 lei şi ceva, iar la Pardina este 14 lei’, a menţionat Elena Ivan, din satul Pardina.
Potrivit directorului executiv al societăţii de transport, în timpul sezonului estival, cantitatea de mărfuri transportate în Deltă poate ajunge la 40 de tone pe zi.