Ştiuca, una dintre speciile cele mai apreciate din Delta Dunării, datorită icrelor care au bobul mare comparabil cu cel al icrelor de sturion, ar trebui interzisă pentru reţinere inclusiv pescarilor comerciali cel puţin doi ani, pentru refacerea populaţiei aflate în declin, a declarat, pentru AGERPRES, guvernatorul Rezervaţiei, Gabriel Marinov.
Prima măsură de protejare a speciei a fost impusă de Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) în anul 2018, atunci când pescarilor recreativi sportivi li s-a interzis să reţină vreun exemplar de ştiucă, în condiţiile în care până atunci puteau păstra cinci kilograme pe zi.
‘Ar trebui să înţelegem că specia se află într-un real declin şi că fiecare dintre noi poate contribui la refacerea stocurilor de ştiucă. Aş îndrăzni să spun că specia ar trebui oprită la reţinere atât la pescuit recreativ/sportiv cât şi, cel puţin pentru un an sau doi, la pescuitul comercial, bineînţeles cu plata compensaţiilor acolo unde este cazul şi în condiţiile legii’, a menţionat guvernatorul Marinov.
El a mai spus că, pentru protejarea speciei, ARBDD ar trebui să decolmateze zonele de reproducere şi a menţionat că aceste intervenţii se vor realiza în anii următori.
Referindu-se la faptul că ordinul de prohibiţie a fost publicat în ultimii ani la finele perioadei de reproducere a ştiucii, guvernatorul Marinov şi-a exprimat speranţa ca anul viitor actul normativ semnat de Ministerul Mediului şi cel al Agriculturii să apară în luna ianuarie.
‘Specia depune icrele în perioada ianuarie-februarie, dar o dorim protejată de la 1 ianuarie până la 15 martie’, a precizat guvernatorul Rezervaţiei.
La rândul său, preşedintele Federaţiei Organizaţiilor Producătorilor de Peşte din Delta Dunării (FOPPDD), Dan Verbina, a recunoscut că exemplarele de ştiucă sunt rare în capturile pescarilor.
‘Ştiuca este foarte puţină, pentru că vara a migrat în zone adânci. Este, dar nu în cantităţile care trebuiau să fie’, a afirmat Verbina.
El a amintit că în ordinele de prohibiţie a pescuitului de până în acest an perioadele de prohibiţie pentru ştiucă erau prevăzute pentru doi ani consecutivi, astfel încât exemplarele din această specie să fie protejate în fiecare an, indiferent de data la care ordinul de prohibiţie este publicat în Monitorul Oficial.
‘Juriştii din cele două ministere au constatat că acea menţiune nu se încadrează în prevederile legii’, a explicat preşedintele FOPPDD.
Pe fondul declinului speciei, preţul unui kilogram de icre de ştiucă s-a dublat în urmă cu doi ani, iar în momentul de faţă preţul acestuia la un pescar este de circa 400 de lei.
‘Piaţa reglează preţurile. Dacă este puţină, creşte preţul. (…) Vine ştiuca din Grecia, se prelucrează la noi, se pune sare, după modelul românesc, şi rezultatul se vinde ca icre de ştiucă din Delta Dunării. Şi la crap, la fel’, a afirmat preşedintele FOPPDD, Dan Verbina.
Conform datelor făcute publice pe site-ul Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură, anul acesta, ordinul de prohibiţie a pescuitul a fost publicat în Monitorul Oficial pe data de 25 martie, iar prohibiţia la ştiucă s-a încheiat pe data de 15 martie.
Capturile de ştiucă au variat de-a lungul timpului de la o cantitate maximă de 2.666 de tone, în anul 1965, la 4 tone, în anul 1995, potrivit lucrării ‘Atlasul peştilor din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării’, semnată de cercetătorul Institutului Naţional Delta Dunării, Vasile Oţel.