Acasă93Tulcea: Clopotele Moşoaielor se aud pe străzile satului Luncaviţa

Tulcea: Clopotele Moşoaielor se aud pe străzile satului Luncaviţa

Clopotele de la brâul moşoaielor au început să se audă, miercuri, de Sfântul Nicolae, pe uliţele satului Luncaviţa, şi anunţă gospodarii că se apropie Crăciunul, sărbătoarea Moşoaielor, marcă de identitate a comunităţii tulcene, urmând să culmineze în Ajunul Crăciunului cu parada cetelor de flăcăi mascaţi.

Până la defilarea moşoaielor pe Drumul European 87, flăcăii îşi repară sau îşi confecţionează măştile şi repetă colindele.

‘Se spune că începând de Sfântul Nicolae, cei care au cloapete (forma substantivului folosită de localnici – n.red.) pot suna din ele, pentru că au acceptul lui Dumnezeu. Marea paradă a Moşoaielor va fi însă pe data de 24 decembrie, atunci când în sat vom avea şi un spectacol’, a declarat pentru AGERPRES primarul comunei Luncaviţa, Aurel Iorga.

Potrivit specialiştilor Muzeului de artă populară şi etnografie, măştile purtate de moşoaie au rolul de a alunga spiritele rele şi erau confecţionate iniţial din materiale naturale, coarne de berbec, cătrună, însă de-a lungul timpului localnicii le-au adăugat elemente artificiale, ca flori din plastic sau beteală.

Moşoaiele personifică anul care moare şi cel care învie, mascatul fiind comparat cu un şaman care avea darul de a ajuta lumea să treacă peste perioada nesigură dintre ani.

Iniţial, în cetele de colindători exista doar un singur moşoi, care nu cânta, el având rolul de a purifica spaţiul, însă în momentul de faţă ceata de mascaţi are în jur de 12 personaje care simbolizează lunile anului.

Repertoriul colindătorilor număra peste 100 de cântece, dar unele dintre ele nu se mai cântă, ele regăsindu-se doar în notiţele bătrânilor din sat sau ale preoţilor.

În Ajunul Crăciunului, după sărbătoarea din centrul satului Luncaviţa, moşoaiele merg la colindat pe la casele gospodarilor, căutând în special fetele care aşteaptă să se mărite.

Moşoiul intră primul în gospodărie şi-i dă de veste gospodarului că îi vin colindătorii. Altădată, cei care nu-i primeau pe colindători găseau în ziua următoare poarta ruptă.

Potrivit tradiţiei, moşoaiele se vor auzi în Luncaviţa până de Bobotează.

Comuna Luncaviţa din judeţul Tulcea se află în Calendarul sărbătorilor satului românesc cu două evenimente – Sărbătoarea teilor, marcată în fiecare an la finele lunii iunie şi Moşoaiele.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks