Consilierii locali tulceni şi-au dat în unanimitate avizul miercuri, în timpul unei şedinţe în plen, pentru ca faleza Dunării din municipiu să poarte numele multiplului campion olimpic la canoe Ivan Patzaichin.
Decizia consilierilor locali survine adresei transmise luni, 6 septembrie, membrilor Consiliului Judeţean cu acelaşi scop, în contextul în care faleza Dunării este administrată în această perioadă de autoritatea judeţeană.
În timpul şedinţei, primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, a prezentat activitatea lui Ivan Patzaichin, a amintit implicarea lui în preluarea falezei Dunării din administrarea instituţiilor gălăţene în cea a autorităţilor tulcene şi a citit din scrisoarea transmisă de fiica acestuia, Ivona Patzaichin, Consiliului Local.
‘Vă mulţumim pentru iniţiativa de a acorda numele lui (Ivan Patzaichin, n.red.) falezei şi vom fi alături de dumneavoastră în orice iniţiative ce duc mai departe proiectele urbanistice sau de dezvoltare locală în beneficiul municipiului şi al Deltei Dunării. Ivan a declarat în nenumărate rânduri că doreşte să-şi pună la dispoziţie numele pentru a contribui ca Tulcea să devină pe harta internaţională o destinaţie specială pentru amatorii de vâslit în natură şi mai ales pentru iubitorii de caiac canoe’, a scris Ivona Patzaichin, potrivit primarului municipiului Tulcea.
Ea a amintit că pentru Ivan Patzaichin preluarea falezei de către autorităţile tulcene a fost ‘un exemplu excelent de colaborare la nivel local şi central prin care se pot debloca situaţii considerate imposibil de rezolvat’.
În scrisoarea adresată consilierilor locali, Ivona Patzaichin a amintit cele zece proiecte făcute publice în urmă cu câţiva ani de Ivan Patzaichin şi le-a numit ‘proiecte pierdute între hârtii administrative sau lipsă de voinţă politică’.
‘Propun ca acele investiţii care pot face parte din Strategia de dezvoltare a municipiului Tulcea şi se află în cele 10 puncte să fie incluse în acest document. Pentru celelalte investiţii care ţin de activităţi, interconexiuni cu colectivităţile din Deltă sau CJ să se facă în cadrul unor parteneriate şi a unor programe bine stabilite pentru a începe să fie realizate. Este ceea ce noi, tulcenii, avem ca datorie faţă de ceea ce ne-a lăsat Ivan Patzaichin’, a declarat primarul municipiului Tulcea.
Cele zece proiecte prioritare ale asociaţiei fondate de Ivan Patzaichin sunt transparenţă decizională şi sprijin pentru acces la finanţări egal tuturor, servicii publice la localnici în sat, resursele Deltei să aducă prosperitate localnicilor, transport pe apă economic şi eficient, modernizarea satelor păstrând identitatea locală, dezvoltarea ecoturismului pe bază de servicii oferite de localnici, sprijinirea tradiţiilor locale prin inovaţie şi marketing, recuperarea tradiţiei de campioni la caiac-canoe şi realizarea canalului olimpic ecologic de caiac-canoe, transformarea Deltei într-un pol internaţional de cercetare şi un management mai eficient şi colaborativ al Administraţiei Deltei cu localnicii.