Conducerea Consiliului Judeţean (CJ) susţine că instituţiile muzeale tulcene nu vor fi afectate de măsurile de austeritate bugetară, în condiţiile în care instituţiile muzeale din judeţ se confruntă de mai mulţi ani cu problema deficitului de specialişti.
Preşedintele CJ, Horia Teodorescu, a declarat pentru AGERPRES că măsurile privind austeritatea bugetară se impun şi a adăugat că, în ciuda acestora, va aloca pentru Cultură sume cel puţin similare ca cele de până acum.
‘Instituţiile de cultură din Tulcea nu vor suferi. Vor fi cel puţin la nivelul la care au fost. Au trăit întotdeauna pe un buget limită. Institutului de Cercetări Eco-Muzeale (ICEM) i-ar trebui un buget puţin mărit pentru a întreţine tot ce au în patrimoniu. De aceea spun că poate vom reduce din alte zone, dar nu în zona de Cultură, pentru că asta ar însemna să-i chinuim. Or nu asta este dorinţa noastră’, a afirmat preşedintele Teodorescu.
La rândul său, managerul general al ICEM, Sorin Ailincăi, a amintit că după restructurările din anul 2010, numărul angajaţilor instituţiei a scăzut de la 140, cât prevedea organigrama, la 98 de posturi, în momentul de faţă.
‘A fost o perioadă foarte tristă pentru cultura tulceană, o decădere a actului cultural în nordul Dobrogei, iar specialiştii pe care i-am pierdut atunci nu i-am mai putut recupera. Sunt meserii în curs de dispariţie, cum e cea de restaurator, care se pierde tocmai pentru că nu există o tradiţie de păstrare din generaţie în generaţie’, a precizat directorul ICEM.
Ailincăi a mai spus că ordonanţa pregătită de Guvern ar putea avea aceleaşi efecte, în condiţiile în care specialiştii sunt foarte greu de găsit, iar salariile acestora sunt foarte mici.
‘Trebuie să ai foarte multă pasiune să faci arheologie şi să lucrezi pe un salariu de 2.500 de lei timp de trei ani, când promovezi la următoarea treaptă, la 2.700 de lei. Un cercetător ştiinţific cu gradul III care întreprinde şi cercetări arheologice, şi etnografice, şi de artă are un imens salariu de 3.000 de lei ceea ce mi se pare absolut umilitor pentru un om cu studii superioare şi cu nivel de doctorat. Această ordonanţă nu face decât să-i distrugă pe aceşti oameni care lucrează din pasiune şi-şi întreţin familiile din umilul venit pe care-l au’, a menţionat directorul Sorin Ailincăi.
El a precizat că şi în momentul de faţă ICEM se confruntă cu deficit de personal.
‘La Enisala, este mereu la bilete un singur domn. Şi a lucrat singur, de dimineaţa până seara, din 2010, pentru că nu are cine să-l schimbe. În aceeaşi situaţie sunt toate siturile pe care le avem în judeţ. Practic, siturile funcţionează cu un om, maxim doi. Ei nu-şi pot lua concediu în timpul verii. La muzeele pe care le avem e la fel. Muzeul de etnografie are opt angajaţi şi un şef de secţie’, a mai spus directorul ICEM.
Ordonanţa privind reducerea cheltuielilor bugetare ar afecta şi Teatrul ‘Jean Bart’ din Tulcea, directorul acestuia, Paul Ştefan, alături de alţi zeci de directori de teatre din ţară, semnând recent un memoriu către Guvernul României prin care solicită renunţarea la anumite prevederi.