Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a semnat contractul de finanţare pentru extragerea controlată a 400 de exemplare de şacali din Deltă, a anunţat marţi instituţia pe pagina proprie de pe facebook.com.
Contractul a fost adjudecat de Asociaţia Judeţeană a Vânătorilor şi Pescarilor Sportivi, după ce locuitorii Deltei s-au plâns că şacalii le omoară animalele pe care le cresc în curţi şi le distrug grădinile cu legume şi le-au cerut autorităţilor să reducă numărul acestora.
‘Având în vedere plângerile populaţiei locale cu privire la pagubele provocate de exemplarele de şacali, studiile recente, cartarea distribuţiei şi evaluările numerice, extragerea se va efectua atât în proximitatea localităţilor cât şi în ecosistemele naturale aflate pe teritoriul administrativ al comunelor: Ceatalchioi, Pardina, Chilia Veche, C.A.Rosetti, Maliuc, Crişan, Sulina, Caraorman, Nufăru, Beştepe, Mahmudia, Murighiol, Sfântu Gheorghe’, se arată în anunţul ARBDD.
Spre deosebire de acţiunile similare desfăşurate în anii trecuţi, la cea din acest an vor putea participa şi localnicii care au documente valabile.
‘Extracţia de şacali se va face conform unui program săptămânal, cu înştiinţarea UAT-urilor unde se va efectua acţiunea, cu cel puţin 48 ore înainte. Pot participa şi vânători cu toate documentele valabile (permis de armă, permis permanent de vânătoare, asigurare) care locuiesc în RBDD’, mai specifică sursa amintită. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)