Actualizarea cuantumului amenzilor aplicate în Delta Dunării pentru nerespectarea prevederilor legislaţiei privind protejarea mediului a schimbat comportamentul turiştilor, a declarat, pentru AGERPRES, guvernatorul Rezervaţiei Biosferei Deltei Dunării (RBDD), Gabriel Marinov.
Actualizarea cuantumului sancţiunilor a presupus creşterea celei mai mici amenzi aplicabilă în Deltă de la 35 de lei la 1.000 de lei şi a intrat în vigoare pe data de 4 noiembrie 2022.
‘Multe sunt situaţiile în care s-a renunţat la acele practici care până nu demult nu erau deloc evitate de turişti sau localnici, amenzile referindu-se nu doar la activitatea turistică, ci la activitatea tuturor de pe raza rezervaţiei’, a menţionat Marinov.
El a mai spus că, în ultimele două luni, agenţii ecologi ai Administraţiei RBDD au aplicat 15 sancţiuni, cele mai mari dintre ele, de 10.000 de lei şi 6.000 de lei, fiind pentru intrare în zonă strict protejată şi pentru nerespectarea condiţiilor de autorizare pentru pescuit sportiv.
Potrivit guvernatorului, majoritatea amenzilor aplicate în ultimele două luni au fost de câte 1.000 de lei şi s-au aplicat pentru campare în locuri nepermise.