AcasăStiri generaleTulcea: Demersuri pentru deschiderea unui flux de vaccinare în zona industrială a...

Tulcea: Demersuri pentru deschiderea unui flux de vaccinare în zona industrială a municipiului

Prefectura judeţului Tulcea şi Direcţia de Sănătate Publică (DSP) au început demersurile pentru deschiderea, săptămâna viitoare, a unui punct de vaccinare pe platforma combinatului de alumină din municipiu.

Prefectul judeţului Marcel Ivanov a declarat pentru AGERPRES că managerii unităţii industriale au solicitat un flux de vaccinare pentru 350 de angajaţi.

‘Solicitarea primită este în analiza DSP. După ce vor primi acceptul acestei instituţii, o echipă de la centrul de vaccinare ‘Daniel Pohariu’ din municipiu va constitui fluxul de imunizare de la combinat’, a menţionat prefectul Ivanov.

El a mai spus că imunizarea angajaţilor combinatului va începe săptămâna viitoare, după sărbătorile pascale, şi că va fi folosit serul Pfizer.

Potrivit sursei citate, şi managerii şantierului naval, cel mai mare angajator privat din judeţ, doresc deschiderea unui flux de vaccinare.

Până miercuri, în judeţ, au fost imunizate 42.117 persoane, 13.823 dintre ele având şi rapelul.

Incidenţa cazurilor de COVID-19 în judeţ este de 1,25 cazuri la mia de locuitori, iar de la începutul pandemiei au fost confirmate 8.157 de cazuri, 15 dintre ele fiind înregistrate în ultimele 24 de ore.

De asemenea, s-au vindecat 7.606 persoane, iar 259 au murit din cauza bolilor asociate.

În momentul de faţă, 659 de persoane se află în izolare sau în carantină, iar 76 dintre ele sunt internate în Spitalul Judeţean de Urgenţă.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks