Acasă93Tulcea: Demersuri pentru modificarea ordinului de prohibiţie a pescuitului

Tulcea: Demersuri pentru modificarea ordinului de prohibiţie a pescuitului

Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a solicitat Ministerului Mediului suspendarea măsurii privind interzicerea setcilor în derivă pe braţele Dunării şi în Marea Neagră, în perimetrul rezervaţiei, se arată într-o adresă făcută publică joi pe pagina de Facebook a comunei tulcene Sfântu Gheorghe.

ARBDD aminteşte că, potrivit ordinului de prohibiţie a pescuitului din acest an, setcile în derivă cu ochiul mai mare de 70 de milimetri au fost interzise pe data de 14 octombrie, după ce nivelul Dunării a scăzut la Tulcea sub cota de 50 de centimetri, iar comunităţile locale au solicitat în repetate rânduri suspendarea acestei măsuri.

‘Facem menţiunea că în restul anilor au fost exceptate interdicţiile respective, deoarece nivelurile apelor Dunării nu au condiţionat activitatea de pescuit pe braţele sale şi în Marea Neagră, iar utilizarea setcilor în derivă cu dimensiunea ochiului mai mare de 70 de mm în aceste zone asigură protecţia resursei acvatice vii în condiţiile menţinerii stării sale de conservare’, se specifică în adresa ARBDD.

Adresa ARBDD transmisă Ministerului Mediului este însoţită de studii de cercetare făcute de institute de specialitate din Tulcea şi Galaţi.

Săptămâna trecută, după intrarea în vigoare a interdicţiilor impuse de ordinul de prohibiţie în contextul scăderii apelor Dunării la Tulcea, pescarii din comuna Jurilovca au solicitat de asemenea modificarea actului normativ, susţinând că suspendarea pescuitului la năvod în complexul Razim-Sinoe îi lasă pe pescari fără venituri şi că studii de specialitate arată că nu e o legătură strânsă între cotele fluviului şi cel al nivelului apei din complexul lagunar.

ARBDD a anunţat vineri, 13 octombrie, pe pagina de Facebook, că folosirea năvoadelor şi a setcilor pe teritoriul rezervaţiei, în complexul Razim-Sinoe şi în lacurile litorale, este interzisă, începând de sâmbătă, din cauza nivelului scăzut al fluviului.

Potrivit anunţului, decizia a fost luată în conformitate cu prevederilor articolului 10 din Ordinul de prohibiţie a pescuitului din România şi va fi suspendată atunci când apele Dunării la Tulcea vor fi peste nivelul de 50 de centimetri, ARBDD urmând să comunice informaţii privind evoluţia cotelor fluviului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks