Doar trei societăţi care fac excursii în Deltă cu caiacul au primit autorizaţie din partea Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) pentru a-şi desfăşura activitatea în acest sezon estival, iar cererea pentru turismul lent a crescut de cel puţin zece ori în ultimii ani.
Guvernatorul Rezervaţiei, Gabriel Marinov, a declarat, pentru AGERPRES, că în actele de reglementare emise pentru cele trei societăţi până la începutul acestei luni au fost trecute condiţiile în care acestea îşi pot desfăşura activitatea, camparea sau înnoptarea fiind permise în perimetrul unităţilor administrativ-teritoriale din Deltă şi doar în cazuri de forţă majoră în celelalte zone.
‘Din păcate, nu am putut modifica acte normative care să le permită acestora, în mod expres lor şi numai lor, camparea sau staţionarea la mal natural, pentru că acum toate ambarcaţiunile în actele normative sunt privite la general, dar unul este impactul asupra mediului pe care-l poate provoca o ambarcaţiune autopropulsată şi altul este impactul pe care-l are o ambarcaţiune propulsată de un motor de 100, 150, 200 sau chiar 300 de cai’, a afirmat guvernatorul Marinov.
El a mai spus că doreşte să sprijine dezvoltarea turismului lent în Deltă şi a amintit că, la finalul anului trecut, ARBDD a semnat contractul de finanţare pentru realizarea proiectului ‘Reconfigurarea infrastructurii publice de acces şi vizitare a Deltei Dunării pentru reducerea presiunii turismului asupra habitatelor şi speciilor’, finanţat integral din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă 2020-2026 (PNRR).
‘Vom propune peste 40 de trasee destinate exclusiv turismului lent sau în cazul în care ele vor fi accesate de ambarcaţiuni motorizate, deplasarea acestora se va putea face doar cu un motor de mică capacitate ataşat ambarcaţiunii, dincolo de motorul mare cu care se deplasează pe distanţe lungi. În cazul acestor trasee mai lungi care depăşesc 18, 20 de kilometri, vor exista şi puncte de înnoptare’, a menţionat guvernatorul Rezervaţiei.
Potrivit acestuia, traseele vor fi stabilite în funcţie de studiile care se vor face în cadrul proiectului finanţat prin PNRR.
În acelaşi timp, firmele care fac excursii cu caiacul în Deltă susţin că cererea pentru acest tip de turism a crescut în ultimii ani, iar oaspeţii vor în mod special excursii de şapte zile în Deltă.
‘Cele mai solicitate excursii, surprinzător şi pentru mine, sunt cele de şapte zile. Acum zece ani, cred că cele mai solicitate excursii erau cele de două ore, în jurul satului Jurilovca, pe canale, şi acelea destul de rare. Poate că erau 30 de oameni pe sezon, acum sunt sute pe sezon’, a precizat Ştefan Constantin, din Jurilovca.
Proiectul ARBDD pentru amenajarea celor 40 de trasee ecologice din Deltă are o valoare totală de 74,7 milioane de lei şi se va încheia în anul 2026.
Potrivit hotărârii de Guvern nr. 1.194/2022, debarcarea pasagerilor sau a turiştilor la mal natural, cu excepţia cazurilor de forţă majoră care trebuie anunţate ARBDD, se sancţionează cu amendă de la 3.000 lei la 6.000 lei pentru persoane fizice şi de la 25.000 lei la 50.000 lei pentru persoane juridice.
Aceleaşi sancţiuni se aplică şi pentru camparea în afara zonelor aprobate sau în altfel de condiţii decât cele autorizate.