Acasă93Tulcea: Dobrogea ar putea avea o asociaţie de turism puternică la nivel...

Tulcea: Dobrogea ar putea avea o asociaţie de turism puternică la nivel internaţional

Asociaţia de Management al Destinaţiei Turistice Delta Dunării (AMDTDD) din Tulcea a început să colaboreze cu autorităţile constănţene pentru realizarea unei entităţi similare în judeţul vecin, iar preşedintele asociaţiei, Cătălin Ţibuleac, a apreciat că o organizaţie de management al destinaţiei turistice Dobrogea ar fi una puternică la nivel internaţional. Ţibuleac a declarat că a început colaborarea cu fosta conducere a Primăriei municipiului Constanţa şi şi-a exprimat deschiderea pentru a continua relaţia cu actuala administraţie publică. ‘Constanţa, faţă de Tulcea, are un atu. Are implementată taxa de promovare turistică de câţiva ani. Din câte ştiu eu, această taxă nu a fost cheltuită, iar fondurile s-au cumulat. Banii trebuie cheltuiţi coerent cu scopul pentru care au fost colectaţi de la industrie. Noi continuăm în acelaşi timp cooperarea cu organizaţia patronală Mamaia-Constanţa şi ne-am bucura dacă aceste demersuri de creare a organizaţiei de management al destinaţiei Constanţa ar continua şi sub actuala administraţie’, a afirmat preşedintele AMDTDD. În opinia lui, o asociaţie care să promoveze Dobrogea ca destinaţie turistică ar avea foarte multe produse turistice de oferit, ca de exemplu Drumul vinului şi Drumul cetăţilor dobrogene. ‘O asociaţie regională dobrogeană ar fi o formă imbatabilă în ceea ce înseamnă promovarea şi dezvoltarea ca destinaţie turistică integrată, chiar dacă profilul turistului din Deltă nu corespunde celui de pe litoral. Asta nu înseamnă că nu pot fi create pachete integrate, ca de exemplu un pachet cu patru nopţi la mare şi două în Deltă. Până la o asociaţie regională, Constanţa trebuie să aibă una proprie. Judeţul Constanţa merită o asemenea asociaţie, iar integrarea Dobrogei într-o entitate regională ar fi un pas important în ceea ce înseamnă crearea unei destinaţii turistice dobrogene puternice la nivel internaţional’, a mai spus Cătălin Ţibuleac. AMDTDD a organizat, la sfârşitul săptămânii trecute, un workshop la care au participat mai mulţi operatori turistici care şi-au expus problemele cu care se confruntă, printre care suprataxarea, comunicarea dificilă cu autorităţile naţionale şi lipsa unui sprijin concret în timpul iernii, în contextul în care profiturile înregistrate în acest an sunt foarte mici. ‘Activitatea în Deltă este una sezonieră şi ne descurcăm destul de greu să ţinem şi salariile şi să plătim şi taxele pe iarnă pentru angajaţii noştri pe care trebuie să-i păstrăm. Ne dorim sprijin pentru plata taxelor aferente salariilor angajaţilor pe care noile acordăm şi în timpul iernii’, a declarat, pentru AGERPRES, directoarea unei pensiuni din Crişan, Denisa Mocanu. Înfiinţată în aprilie 2018, AMDTDD este o organizaţie neguvernamentală, cu personalitate juridică, ce şi-a propus să promoveze şi să dezvolte, pe termen scurt, mediu şi lung, Delta Dunării şi Dobrogea de Nord. Printre membrii asociaţiei se numără atât societăţi private din turism, cât şi trei instituţii publice.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks