Parchetul de pe lângă Judecătoria Măcin, judeţul Tulcea, a înregistrat, luni, dosarul în cazul poliţistului care la finele săptămânii trecute a împuşcat din greşeală un copil, în vârstă de 13 ani, a declarat, pentru AGERPRES, prim procurorul Elena Chiţu.
Poliţistul urmărea un tânăr aflat sub influenţa băuturilor alcoolice care conducea un autovehicul în satul Turcoaia deşi avea permisul suspendat, iar copilul se plimba cu bicicleta.
‘La acest moment, vorbim doar despre o înregistrare administrativă de constituire a dosarului de urmărire penală pentru purtare abuzivă, dosar in rem. Elementele sunt insuficiente deocamdată pentru a mă pronunţa cu privire la ce se va întâmpla cu acest dosar’, a menţionat prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Măcin.
La nivelul Inspectoratului de Poliţie Judeţean, în acest caz a început cercetarea administrativă a lucrătorului care a tras focuri de armă.
Un copil în vârstă de 13 ani a fost internat sâmbătă la Spitalul orăşenesc din Măcin, judeţul Tulcea, după ce a fost rănit de un glonţ tras de un poliţist care urmărea un şofer care conducea fără permis.
Directorul Serviciului de Ambulanţă Judeţean (SAJ), Ali Kilo Salah Eddin, a declarat sâmbătă, pentru AGERPRES, că minorul se află în stare stabilă şi a fost transferat la Spitalul de Pediatrie din oraşul Galaţi.
Inspectoratul de Poliţie Judeţean a anunţat, sâmbătă seara, că poliţiştii Biroului Drumuri Naţionale şi Europene Tulcea, în timp ce îşi desfăşurau activităţile de serviciu pe raza localităţii Turcoaia au încercat să oprească în trafic un conducător auto care nu deţinea permis de conducere, dar acesta a fugit.
‘Aflaţi în urmărirea conducătorului auto, unul dintre poliţişti a efectuat focuri de avertisment în plan vertical şi ulterior asupra persoanei în cauză, provocându-i leziuni la nivelul gleznei unui membru inferior. De asemenea, în urma focurilor de armă, unul dintre gloanţe ar fi ricoşat, lovind un minor de 13 ani, care se afla pe o stradă lăturalnică. A fost solicitat sprijinul echipajelor de ambulanţă pentru acordarea de îngrijiri medicale celor două persoane în cauză’, se arată în anunţul IPJ Tulcea.
AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)