Nicio comunitate din Parcul Naţional Munţii Măcinului (PNMM) nu a contestat decizia de dublare a suprafeţei zonelor strict protejate din rezervaţie, iar directorul Administraţiei PNMM, Viorel Roşca, a declarat pentru AGERPRES că doreşte ca anul acesta să realizeze studiul ştiinţific în baza căruia instituţia să acceseze bursa de carbon şi să aibă astfel venituri mai mari.
Consiliul ştiinţific al Administraţiei PNMM a decis la finalul anului trecut dublarea suprafeţelor zonelor strict protejate, de la circa 4.000 de hectare la aproximativ 8.500 de hectare, ceea ce înseamnă că pe circa 75% din suprafaţa parcului sunt interzise activităţile de exploatare a resursei naturale.
‘Având în vedere geomorfologia Munţilor Măcin, au fost selectate suprafeţe nu pentru că s-a ţinut cont de masa lemnoasă. Chiar natura a hărăzit ca speciile de interes din zona bioregiunii stepice din munţii hercinici să fie cele care sunt pe soluri puţin profunde, unde nu cresc arbori de mari dimensiuni, dintre care o parte erau lemn de foc, aşa că noi suntem un caz fericit’, a precizat directorul Viorel Roşca.
Decizia Consiliului ştiinţific a avut ca obiective eliminarea fragmentării unor habitate sensibile pentru specii vulnerabile, rare sau periclitate la nivel naţional şi european şi asigurarea unui climat de linişte pentru componenta faunistică, iar în momentul de faţă directorul Roşca doreşte să acceseze una din cele două burse de carbon din Europa pentru a suplimenta venituri instituţiei pe care o conduce.
‘Noi aveam, în 2006, vreo 26.000 de tone de carbon şi ar fi trebuit să beneficiem de certificate de 2 milioane de lei, pe an, doar pentru zonele în care nu aveam recoltare de lemn. Acum s-a dublat suprafaţa zonelor strict protejate, dar trebuie văzut unde sunt arbori, ce consistenţă au, ce densitate, ce volum, care este creşterea anuală pe fiecare specie’, a menţionat directorul Roşca.
El a mai spus că în momentul de faţă Administraţia PNMM are formula de calcul a volumului de carbon care este reţinut de 14 specii de arbori din rezervaţie şi că urmează să consulte eligibilitatea instituţiei pentru a avea acces la Bursa de carbon.
‘Pentru mine, este important să se valorifice un serviciu de mediu pentru care noi facem o activitate cu destul de mare efort şi pentru care comunităţile locale au nişte limitări în ceea ce priveşte activitatea de zi cu zi. Ar fi proiectul briliant al acestui an şi ar deschide orizontul pentru toate parcurile naţionale. Statul român primeşte bani doar pentru zonele împădurite’, a afirmat directorul Administraţiei PNMM.
Cu cele peste 3.450 de specii de floră şi faună, dar şi cu suprafeţe importante de vegetaţie stepică, Parcul Naţional Munţii Măcinului, declarat Rezervaţie a Biosferei în anul 1998, este singura zonă din Uniunea Europeană unde ecosistemele specifice zonei de stepă se întâlnesc alături de păduri submediteraneene şi balcanice.
Munţii Măcinului au o deosebită importanţă între formaţiunile muntoase de pe teritoriul României, fiind cei mai vechi munţi din ţara noastră. AGERPRES / (A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)