Biblioteca Judeţeană ‘Panait Cerna’ din oraşul Tulcea găzduieşte vineri, la ora 16,30, evenimentul caritabil ‘Kirchweih in Malkotsch. Hramul bisericii Malcoci’, dedicat bisericii catolice din satul Malcoci, clădire patrimoniu aflată într-o stare avansată de degradare.
Acţiunea este organizată de Forumul Democrat al Germanilor, Centrul EUdivers, Liceul de Arte ‘George Georgescu’ şi de Biblioteca Judeţeană ‘Panait Cerna’ şi include recitaluri instrumentale semnate de Diana Amelian, Amalia Yagmur Ungureanu, Daniel Paladini, Teodora Fronescu, elevi ai profesoarei Maria Lupu, un recital coregrafic al ansamblului de dansuri germane ‘Donau’, o expoziţie de fotografie dedicată moştenirii culturale a germanilor tulceni şi vizionarea unui scurt metraj despre biserica din Malcoci.
‘Accesul la eveniment este liber, spectatorii sunt rugaţi să facă o mică donaţie pentru lucrările de renovare ale monumentului istoric Biserica romano-catolică ‘Sf. Gheorghe’ din satul Malcoci. (…) Donaţiile nu condiţionează accesul la activităţi, au un caracter facultativ’, se specifică în comunicatul remis AGERPRES de Centrul EUdivers.
Potrivit sursei citate, evenimentul completează eforturile de până acum ale grupului de lucru al proiectului ‘Biserica Deschisă Malcoci’ şi vizează implicarea societăţii civile locale în demersuri menite să contribuie la conservarea şi promovarea eterogenei culturi tulcene, rezultat al împletirii armonioase a tradiţiilor grupurilor etnice din municipiu şi judeţ.
Colonia germană de la Malcoci a fost înfiinţată în anul 1843, locuitorii ei, originari din Alsacia şi Lorena, stabilindu-se pe meleaguri dobrogene după un periplu de câţiva ani în gubernia rusească Cherson. Casa de rugăciune înălţată în anul 1844 a fost înlocuită de o biserică, construită între anii 1873-1881. În anul 1902, biserica a fost finalizată şi i-a fost adăugată turla. În timpul Primului Război Mondial, biserica a fost afectată de bombardamente, motiv pentru care, între anii 1917-1940, au fost făcute lucrări de renovare. În anul 1940, comunitatea germană a părăsit satul Malcoci, în urma strămutării sub lozinca ‘Heim ins Reich’, ‘Acasă în Reich’.
‘În anul 1975, germanii basarabeni din Malcoci, organizaţi într-o asociaţie, au donat un nou clopot bisericii. Momentul a fost imortalizat într-o frumoasă fotografie color, care va fi prezentată în cadrul expoziţiei, prin grija Forumului Democrat al Germanilor din Tulcea. Donaţia a fost marcată şi prin amplasarea unei plachete metalice în incinta bisericii. Textul, extrem de emoţionant, atestă puternica legătură afectivă dintre aceste meleaguri şi comunitatea germană, care nu şi-a uitat rădăcinile şi trecutul’, se mai arată în sursa amintită.
În ultimii ani, Asociaţia Germanilor Basarabeni, cu sediul la Stuttgart, a fost extrem de implicată şi activă în acţiuni menite să aducă în atenţia publică obiectivul de la Malcoci, iniţiind strângeri de fonduri şi constituind, alături de alţi factori, un grup de lucru, format din reprezentanţi ai mediului public şi privat.
În momentul de faţă, biserica, clădire de patrimoniu, se află într-un stadiu avansat de degradare.