AcasăStiri generaleTulcea: Faleza Dunării şi Monumentul Ivan Patzaichin, cele mai reprezentative locuri din...

Tulcea: Faleza Dunării şi Monumentul Ivan Patzaichin, cele mai reprezentative locuri din municipiu

Faleza Dunării şi monumentul dedicat lui Ivan Patzaichin sunt cele mai reprezentative locuri din municipiul Tulcea care trebuie văzute de turişti, arată rezultatele chestionarului public privind percepţia potenţialului turistic şi a opţiunilor turistice din municipiu, realizat online de Organizaţia de Management al Destinaţiei Turistice (OMD) Tulcea.

Faleza Dunării şi monumentul dedicat lui Ivan Patzaichin au strâns 762 de voturi din cele 986 posibile, muzeele din oraş au fost alese de 698 de participanţi la chestionar, iar Monumentul Independenţei, de 499 de respondenţi.

‘E clar că faleza e un nucleu important al oraşului, dar consider că a creat şi o uşoară decepţie, pentru că trebuia să arate într-un mare fel şi nu arată aşa cum ar fi trebuit, dar potenţialul ei este cu mult peste ce oferă în prezent’, a menţionat miercuri, în timpul unei conferinţe de presă, coordonatorul OMD, Alexandru Filip.

La rândul său, primarul municipiului, Ştefan Ilie, a afirmat că deja monumentul dedicat lui Ivan Patzaichin este unul din motivele pentru care oamenii vin în Tulcea.

‘Ceea ce a avantajat faleza este Monumentul Ivan Patzaichin care poate fi considerat în mod cert drept unul din elementele vizuale reprezentative ale municipiului. Dacă până acum aveam faleza, Monumentul Independenţei, monumentul lui Ivan Patzaichin e cel care trece alături de aceste elemente poate pentru eternitate pentru municipiul nostru. Din acest motiv el a fost introdus în logo-ul nostru, după ce a fost dezvelit. Deja oamenii vin să viziteze acest monument’, a declarat primarul municipiului Ştefan Ilie.

Potrivit chestionarului, pentru a deveni mai atractiv din punct de vedere turistic, oraşului îi lipsesc un aspect mai bun, mai multe clădiri istorice puse în valoare, atracţiile pentru copii, o agendă mai bogată şi standarde în domeniul Horeca.

‘Încă sunt foarte multe lucruri de pus la punct în oraş, dar ca să construieşti la suprafaţă trebuie să rezolvi ce e în subsol, iar asta se întâmplă. Sunt atâtea şantiere în oraş, iar mai devreme sau mai târziu, ele vor fi finalizate şi putem duce dezvoltarea oraşului într-o fază superioară, în care să punem tot mai mult accent pe servicii, pe evenimente, turism. Cred că oraşul poate deveni un hub turistic important’, a mai spus coordonatorul OMD, Alexandru Filip.

La chestionarul online desfăşurat în perioada 20 noiembrie-10 decembrie au participat 1.008 persoane, cele mai multe dintre ele cu vârste cuprinse între 35 de ani şi 44 de ani, cu domiciliul în Tulcea, cu studii universitare şi fără experienţă în domeniul turismului.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks