Plaja de pe malul lacului Ciuperca din municipiul Tulcea găzduieşte până la finele săptămânii Festivalul berii, un eveniment care oferă o alternativă de petrecere a timpului liber pentru toată familia, potrivit organizatorilor.
În zonă, au fost amenajate locuri de joacă pentru copii, spaţii de vânzare de obiecte de vestimentaţie pentru copii şi femei, dar şi un beach-bar, terase cu produse gastronomice, conceptul evenimentului aparţinând lui Cristian Marinescu.
‘După pandemie, atunci când m-am săturat de stereotipurile festivalurilor care se transformau în bâlci, am luat mai multe domenii, printre care şi festivalul berii pe care vreau să-l transformăm într-un concept. Mi s-a părut stupid că niciun mare brand de bere nu are domeniul festivalulberii.ro şi primul proiect acceptat a fost Tulcea şi avem tulcea.festivalulberii.ro’, a declarat organizatorul evenimentului, Cristian Marinescu.
La Festivalul berii participă 25 de comercianţi, unii dintre ei aşteptând de mai multă vreme un asemenea eveniment.
‘A mai fost un astfel de eveniment, înainte de pandemie, dar nu şi-a păstrat tradiţia. E greu să porneşti o asemenea tradiţie. În judeţul Tulcea, sunt aproape 18 etnii şi cred că putem mulţumi fiecare etnie în parte’, a declarat unul dintre comercianţii tulceni, Sebastian Moraru.
Printre comercianţi sunt agenţi economici din Prahova, dar şi din Harghita.
‘Am venit la festival cu produse naturale, făcute din in topit şi bumbac 100%. Sunt costume, rochii, bluze, iar preţurile pornesc de le 100 de lei. Sperăm să vină cât mai mulţi tulceni’, a declarat Levente Bertalan, din Harghita.
Festivalul a început joi, iar până duminică pe scena amenajată pe plajă vor concerta Alexia Gemene, The Opera, Adnana Mihailă, Andreea Feraru, Let’s go Dance, Cristina Dobrescu, Shaz, iar organizatorii le-au pregătit oaspeţilor şi jocuri şi concursuri specifice unui festival al berii.
‘Sper ca acest eveniment să devină o tradiţie’, a menţionat organizatorul festivalului, Cristian Marinescu.
Implicat de mai mulţi ani în industria de divertisment, Cristian Marinescu se prezintă drept dezvoltatorul conceptului de ‘Moş Crăciun cu barbă naturală’ şi a menţionat că, în calitate de tată de fetiţă, şi-a dorit un eveniment care să fie dedicat tuturor membrilor unei familii.
‘De când a apărut fiica mea şi până la un anumit timp, mergeam cu ea în parc şi vedeam astfel de festivaluri. Lipsea partea de divertisment şi pentru copii, astfel încât ei să se simtă bine şi să mai fugim şi noi. Eu nu consum alcool, dar ai nevoie de timp pentru un suc rece’, a afirmat Marinescu.