Fetiţa în vârstă de patru ani, din satul Vulturu, comuna Maliuc, dată dispărută miercuri după-amiază de mama ei, a fost găsită joi dimineaţa moartă, pe malul Dunării, a anunţat Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Tulcea.
Fata a fost lăsată în curte, dar nu a mai fost găsită de mama ei, aşa că aceasta a anunţat autorităţile, iar poliţişti, pompieri, pădurari ai Ocolului Silvic, poliţişti de frontieră, un angajat al Administraţiei Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării şi localnici au căutat-o cu patru bărci cu sonar şi termoviziune şi un câine de urmă.
‘În această dimineaţă (joi dimineaţa – n.r.), echipele de căutare au identificat trupul neînsufleţit al minorei în vârstă de 4 ani, în zona malului stâng al braţului Sulina. Trupul neînsufleţit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală în vederea efectuării necropsiei’, a menţionat reprezentantul IPJ Tulcea, Monica Ghenu.
Poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea împrejurărilor în care a avut loc evenimentul.