Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a semnat contractul de execuţie a lucrărilor de decolmatare a complexului Gorgova-Uzlina şi va da, zilele următoare, ordinul de începere a lucrărilor, a declarat, pentru AGERPRES, directoarea executivă a instituţiei, Viorica Bâscă.
Proiectul privind decolmatarea în zona Gorgova-Uzlina a fost lansat la finele anului trecut, iar anunţul conducerii ARBDD a fost făcut, joi, în contextul lansării unui nou proiect de decolmatare din rezervaţie.
‘S-a semnat contractul de execuţie pentru lucrările din zona Gorgova-Uzlina, iar curând se va da şi ordinul de începere a lucrărilor. Acum, sunt lucruri care ţin de legislaţie, documente care trebuie semnate, avize care trebuie obţinute de la Inspecţia de Stat în Construcţii, dar nu e nici un fel de întârziere’, a precizat directoarea Bâscă.
Ea a subliniat faptul că proiectul lansat joi, cel care vizează complexele lacustre Şontea-Fortuna, Matiţa-Merhei şi Somova-Parcheş, este cel mai mare dintre cele prezentate oficial până acum.
‘Dacă totalul canalelor pe care se vor efectua lucrări în cele trei proiecte este de peste 150 de kilometri, acesta are 92 de kilometri. Pentru acest proiect, licitaţia a fost urcată zilele trecute în sistemul informatic şi presupunem că la finele lunii iunie va fi încheiat contractul de execuţie’, a mai spus directoarea executivă a ARBDD.
Potrivit sursei, principalii beneficiari ai proiectului sunt atât turiştii, care vor putea ajunge pe canale din Deltă care acum sunt impracticabile, dar şi pescarii ale căror capturi vor creşte, după îmbunătăţirea condiţiilor hidrologice.
‘Şi pescarii îşi doresc decolmatarea, pentru că această operaţiune presupune şi curăţarea de resturi de buşteni a canalelor, resturi care incomodează practicarea oricărei activităţi, de la turism până la pescuit’, a menţionat directoarea executivă Viorica Bâscă.
La începutul lunii noiembrie a anului trecut, ARBDD a lansat proiectul ‘Îmbunătăţirea condiţiilor hidrologice din habitatele naturale acvatice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării pentru conservarea biodiversităţii şi a resurselor halieutice – complexele lacustre Gorgova-Uzlina şi Roşu-Puiu’, prin care se vor adânci cu aproape 50% opt canale cu o lungime totală de 34,069 kilometri. Proiectul are un buget total estimat de 14,2 milioane de lei.
În luna aprilie a acestui an, instituţia a lansat un al doilea proiect, aflat acum în faza de licitaţie. Proiectul ‘Îmbunătăţirea condiţiilor hidrologice în habitatele naturale acvatice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării pentru conservarea biodiversităţii şi a resurselor halieutice – complexele lacustre Dunavăţ-Dranov, Razim-Sinoe, Sinoe-Istria-Nuntaşi’ are un buget total estimat de 13.037.015,21 lei şi vizează decolmatarea a 30 de kilometri de canale.
Proiectul ‘Îmbunătăţirea condiţiilor hidrologice în habitatele naturale acvatice din Rezervaţia Biosferei Delta Dunării pentru conservarea biodiversităţii şi a resurselor halieutice – complexele lacustre Şontea-Fortuna, Matiţa-Merhei şi Somova-Parcheş’, lansat joi, are un buget total estimat de 35.910.901,99 lei şi vizează reconstrucţia ecologică a 16 canale, printre care canalul Şontea, canalul Letea şi canalul Fortuna.
Toate proiectele sunt realizate în parteneriat cu Institutul Naţional Delta Dunării şi Universitatea Dunărea de Jos din Galaţi, sunt finanţate prin Programul Operaţional Infrastructură Mare şi se vor încheia la finele anului 2023. AGERPRES / (A, AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)