Consiliul Judeţean (CJ) Tulcea primeşte, începând de miercuri, cererile pentru acordarea burselor speciale de merit, acestea putând fi depuse atât fizic la registratura instituţiei, cât şi electronic, se arată într-un anunţ făcut public pe site-ul instituţiei.
Solicitările se depun până pe data de 14 octombrie şi trebuie să fie însoţite de mai multe documente, printre care actele de identitate ale solicitantului sau reprezentantului legal al acestuia şi dovada rezultatelor excepţionale obţinute la una sau mai multe discipline ori activităţi extraşcolare.
‘Cererile solicitanţilor pentru acordarea burselor speciale de merit pentru anul şcolar 2022 – 2023 sunt valide numai însoţite de dovada depunerii, respectiv număr de înregistrare de la registratura instituţiei sau confirmarea de primire a documentelor transmise electronic’, se specifică în anunţul CJ.
Instituţia acordă în fiecare an 30 de burse de merit speciale, 15 dintre ele fiind pentru elevii cu domiciliul în municipiu, iar celelalte pentru cei cu domiciliul în alte localităţi din judeţ.
Potrivit CJ, valoarea unei burse este de 400 de lei, pe lună.