Primarul municipiului Tulcea, Ştefan Ilie, a semnat, luni, la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, cinci contracte de finanţare pentru modernizarea a trei unităţi de învăţământ şi reabilitarea a două imobile, unul dintre ele de patrimoniu, a anunţat edilul pe pagina sa de facebook.
Cele trei unităţi de învăţământ care vor fi modernizate sunt Liceul tehnologic ‘Brad Segal’, Şcoala gimnazială ‘Ion Luca Caragiale’ şi Liceul de arte ‘George Georgescu’, valoarea lucrărilor care se vor efectua la clădirile aparţinând acestora fiind de circa 25 de milioane de lei.
Potrivit anunţul, cele trei investiţii presupun şi realizarea a cinci staţii de încărcare electrică.
Alte două contracte de finanţare semnate luni vizează reabilitarea a două imobile, unul dintre ele, cel situat pe strada 14 Noiembrie, nr. 3, fiind o clădire de patrimoniu ce urmează să fie inclusă într-un proiect de regenerare urbană. Valoarea contractului de finanţare este de circa 7,27 de milioane de lei.
Cel de-al doilea imobil din Tulcea care va fi reabilitat este clădirea fostului Tribunal care va fi transformată în sediu al Serviciului de taxe şi impozite locale, valoarea contractului de finanţare semnat fiind de circa 4 milioane de lei. AGERPRES / (AS – autor: Luisiana Bîgea, editor: Marius Frăţilă)